Cetățenii minori și atitudinile lor nesancționate de cine trebuie

Am văzut și auzit ce s-a petrecut la Lipova, acolo unde o mână de elevi au protestat și și-au exprimat părerea legată de doamna Prim-ministru. Vremurile s-au schimbat, așa ceva nefiind posibil atunci când eu, cea din generația decrețeilor, eram la vârsta lor. Nu știu dacă au chiulit de la școală sau care au fost împrejurările reale a faptului petrecut.
Dacă a fost în timpul orelor de curs, ar trebui luate niște măsuri pentru că au lipsit nemotivat, nu pentru ce au făcut cât au lipsit. Pentru că am ajuns la așa mari probleme, legate de școală și educație, tocmai din cauza faptului că nu se respectă regulile. Nicăieri, indiferent că vorbim de creșe, grădinițe, școli ori licee. La universități lucrurile stau diferit, oarecum, pentru că acolo e vorba despre niște persoane majore care răspund, fiecare în parte, de decizia luată. Mă rog, ar trebui să răspundă.
Nu am avut cum nu cugeta puțin la cele relatate mai sus, cu atât mai mult că dimineață, în timp ce-mi luam presa, am asistat la două discuții legate de niște elevi de liceu.

(sursa foto: Aradon)

Prima se referea la faptul că domnul ministru Breaz a fost în urbea noastră sâmbătă, iar de la partid, prin vocea primarului, s-a cerut fiecărui membru să aducă la întâlnirea cu pricina câte zece persoane. O doamnă se căina că nu are de unde aduce, femeile din subordinea ei având treabă, așa, ca pe final de săptămână. Dar a cerut ajutorul unei profesoare, înregimentată politic și ea – ca mai toți de prin școlile de la orașe și sate – rugând-o să aducă zece elevi. Priveam și mă gândeam oare de ce elevii să nu aibă un final de săptămână numai a lor fără să asculte rostirile unui domn care este ministru la cultură că așa a decis șeful partidului, dar care n-are nici o treabă cu ea, cultura?
De ce să obligi niște elevi să vină să asculte niște discursuri politice când în acest timp ar putea face cu totul altceva, mult mai educativ și folositor. Pentră că îi obliga, știind cu toții cum se poartă aceste discuții și cum sunt forțați.
Nu știu cum s-a desfăsurat că nu am participat, dar dacă doriți să aflați mai multe detalii puteți citi cum a fost consemnată vizita în presa locală.

Vizită de lucru a ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, în municipiul Fălticeni

Al doilea fapt este legat tot de elevi de liceu și el se referă la modul în care aceștia se comportă atât în timpul orelor de curs, dar și în afara lor. O doamnă profesoară a rugat-o pe doamna de la ziare să-i găzduiască o floare într-un ghiveci, floare pe care dorea să o ofere mai târziu unei colege. La întrebarea de ce nu o ia cu ea la școală, aceasta a răspuns că nu se poate pentru că elevii o distrug. Și de aici discuția s-a dezvoltat, aflând, dacă mai era nevoie, ce aberații se petrec în școlile noastre. Și cred că este o chestie generalizată, de vreme ce semnalele care vin de peste tot cam asta arată. Doamna profesoară, dirigintă la o clasă, a povestit că din 26 de copii câți a avut la început de an, au rămas 23 pentru că 3 au abandonat, are 2 cu CES, dar unul dintre ei se vede că se ocupă cineva de el, acesta știind să scrie și să citească. Restul sunt analfabeți, nu știu să scrie și să citească, dar au un comportament violent, deranjant de nestăpânit.

Nu o dată i-am văzut în drumul lor în și dinspre școală și nu vreți să știți ce se petrece atunci. Dacă iei atitudine, te înjură, ori sar la tine, ca să nu pomenesc de faptul că te amenință. Nu o dată am sărit în ajutorul unor fete agresate iar cele care au comentat au fost tot ele, reproșându-mi că e treaba lor dacă doresc să fie bătute. Sunt cazuri, zilnic, atunci când chiulesc de la ore și vin și stau pe bâncile blocurilor din apropierea liceului, bâncile și locatarii fiind martorii unor scene care nu ar trebui să se petreacă în văzul lumii.
Am întrebat-o pe dirigintă de ce nu le scade nota la purtare și de ce nu-i lasă corigenți/repetenți dacă sunt așa de slabi – mulți din elevii care freventează acest liceu fiind din cei care au ajuns acolo cu medii de unu, doi, trei, oricum sub pragul de promovabilitate, iar dumneaei mi-a spus că nu are cum, că nu se poate că… știe toată lumea motivele reale nu cele trâmbițate de domnii de la inspectorate și minister.
Și atunci, de ce ne mirăm de cei pe care-i tot vedem aduși cu autobuzele electorale?
De ce ne miră lipsa lor de educație și modul în care se comportă în societate?
Cum să progresăm dacă unii dintre noi ne îndobitocim copiii voit?
De ce ajung aceste specimene în clasele de liceu dacă ei nu au nici cele mai elementare noțiuni, scris citit, socotit?
De ce nota la puratare nu se pune de fiecare profesor, pentru că așa s-ar ști exact cum se comportă copiii la toate orele, cu adevărat? Sunt profesori care inspiră mai multă încredere fiind iubiți de copii, orele lor desfășurându-se în condiții optime și sunt profesori la care în ora este un vacarm, presărat de injurii și miștouri prelungite. Dacă s-ar diferenția acest comportament, prin note, lucrurile ar sta diferit.
Dar vine câte unul care spune că trebuie trecut cu vederea că X nu mai poate da la liceul militar ori Y nu mai poate accede la nu știu ce liceu de top. Și asta se perpetuează de când mă știu eu.
Trebuie intervenit cumva, dar real, nu pe hârtie, că acolo totul este foarte clar și la obiect numai că rezultatele sunt cele care se văd.
Îmi aduc aminte că atunci când eram eu în generală, aveam o domnișoară la muzică pe care o numeam Bubulina, moștenind această titulatură de la elevii mai mari, și la ora căreia era distracția maximă, asta dacă nu o solicita doamna de matematică ori domnul de română. Și la sport era la fel și la desen, materii care pe vremea comuniștilor erau inferioare orelor de limba română, nemaipomenind de matematică. Și acum este tendința de a cere celor care se ocupă de aceste materii să pună numai note de 10 chiar dacă copilul nu are nici un fel de înclinație ori vocație. Și tot părinții se supără, evident.

(sursa foto: vice.com)
Eu nu pot interveni decât în pătrățica mea și îmi dau toată silința, dar vă invit și pe voi, părinți cu precădere, dar și dascăli, să faceți același lucru în pătrățica unde se afla copiii și familia dumneavoastră. Cu cât mai multe pătrățele sănătoase cu principii solide, cu atât mai bine pentru țara asta.
Cred că am ajuns la un moment în care e nevoie de o pocnitură din degete ca să ne trezim că suntem în aceeași situație ca înainte de 89. Dacă cei de la putere, prin reprezentații lor, trâmbițează că țara este a lui Dragnea, ar trebui să ne găsim altă țară în care să trăim, Ori ar trebui să-i oprim pe ei din aberațiile și nebunia care a căpătat deja proporții îngrijorătoare.

Țara lui Liviu Dragnea

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: