machetedidactice.com

„Dragă Nora” de James Joyce

Dacă doriți să aflați mai multe despre viața și dragostea lui Joyce trebuie să-i citiți scrisorile apărute la editura art în volumul intitulat Dragă Nora. Nu v-ați fi așteptat ca așa ceva să se petreacă la început de secol douăzeci. În noiembrie 1909, Nora Barnacle a început să poarte o corespondență cu partenerul și viitorul ei soț, faimosul scriitor irlandez James Joyce, într-o perioadă de separare și neîncredere între ei. Deși o parte a corespondenței a fost pierdută, scrisorile trimise de Nora nefiind găsite niciodată,  scrisorile trimise de Joyce au fost publicate în cartea apărută în 1975, intitulată Selected Letters of James Joyce. 

Este, oare, dragostea numai ce evocă poeții? Pe lângă sentimentul de plutire, dragostea/iubirea nu poate fi completă dacă-i lipsește carnalul. Ori dacă-i vorba despre asta, nu trebuie să existe bariere, opreliști, nimic care să te îngrădească.

Ca avertisment: aceste scrisori conțin un limbaj pornografic, pe care unii dintre noi s-ar putea să nu-l agreeze, cartea nefiind recomandată minorilor ori celor slabi de inimă. Dacă vă temeți că ați putea fi jignit de un astfel de limbaj ar fi mai bine să vă abțineți de la a o citi.

Getty Images News / Spencer Platt / Staff

Către Nora Barnacle Joyce (fragment)
(Dublin) (? 13 decembrie 1909)

Să merg la alții? Tu-mi oferi totul, și mai mult decât îmi pot oferi ei. Măcar în dragostea mea crezi, iubire?
Ah, nu, Nora! Oare de ce toți cei care m-au văzut au putut citi iubirea asta în ochii mei atunci când vorbesc despre tine? Vorba mamei tale, „mi se aprind ca lumânările în cap”.
Timpul va zbura acum, draga mea, până când brațele tale blânde și iubitoare mă vor cuprinde. Nu o să mai plec de lângă tine. Nu numai că-ți doresc trupul (lucrul pe care-l știi), dar vreau să fiu cu tine. Draga mea, bănuiesc că, în comparație cu iubirea ta splendidă și generoasă pentru mine, dragostea mea pentru tine pare săracă și jerpelită. Dar este tot ce am eu mai bun, dragostea mea. Primește-o, iubire, salvează-mă și protejează-mă. Așa cum ți-am spus, eu sunt copilul tău și trebuie să fii severă cu mine, micuța mea mamă. Pedepsește-mă după voia inimii. Aș fi încântat să-mi simt carnea pleznind sub palma ta. Înțelegi ce spun, Nora? Mi-aș dori să fi fost puternică, puternică, draga mea, și să fi avut mândrețe de țâțe mari și pline de coapse mari și grase. Aș dori să fiu biciuit de tine, Nora, iubire! Aș muri să fi făcut ceva ce să te nemulțumească, ceva banal chiar, poate unul dintre obiceiurile mele destul de murdare, care te amuză: și apoi să te aud chemându-mă în camera ta și să te găsesc stând în fotoliu cu coapsele tale grase desfăcute la maximum, cu fața stacojie de furie, și cu un baston în mână. Să văd cum îmi arăți ce am făcut, iar apoi, cu o mișcare plină de furie să mă tragi spre tine și să mă arunci cu fața-n jos la tine în poală. Apoi să-ți simt mâinile dându-mi jos pantalonii și chiloții, trăgându-mi cămașa în sus, să mă zbat în brațele tale puternice, la tine-n poală, să te simt aplecându-te (ca o doică furioasă care bate un copilaș la fund) până când țâțele tale mari și pline aproape mă ating și să simt cum lovești, lovești, lovești cu dușmănie pielea mea dezgolită și tremurândă! Iartă-mă, draga mea, dacă ți se pare o prostie. Am început scrisoarea asta atât de liniștit și totuși trebuie s-o închei în maniera mea nebunească.
Te simți jignită de felul meu oribil de nerușinat de a-ți scrie? Mă aștept ca unele dintre lucrurile murdare oe care ți le-am scris să te fi făcut să roșești. Te-am ofensat când ți-am scris că ador să privesc la pata maronie care apare pe fundul chiloților tăi albi, de fetiță? Sper, și iarăși sper, că și tu îmi vei scrie scrisori chiar mai nebunești și mai obscene decât ți-am scris eu.
O poți face, numai să vrei, Nora, pentru că trebuie să-ți spun și (se întrerupe) (pagina 104)

“Ești o persoană micuță și tristă, iar eu sunt, la rândul meu, un tip al dracului de melancolic, așa că-i cam cernită iubirea noastră, zic eu.”

 

Lasă un răspuns