machetedidactice.com

Advent de 2018 – Prima zi

Iată că a sosit! Și la cât a fost de așteptat mi-am dat silința să fie mai altfel față de anii trecuți, pentru că s-au adunat deja ani buni de când îl trăiește pe parcursul lunii decembrie. Cea mai așteptată perioadă din an s-a dovedit a fi această lună, decembrie, pentru ambii mei copii.

Vin în întâmpinarea dorinței celui mic, pentru că la cel mare acest concept nu era prezent în țara noastră, însă atunci când am înțeles care este rostul lui, și cât bine poate aduce, ce trăiri profunde și ce bucurie pură, am hotărât să nu-l ratez. Nici eu, cea care-l confecționez, nici el, cel care îl folosește.

Bilețelul din prima zi ascundea întrebarea:

1. If you were to look back, what was your favourite destination that you visited?

răspunsul nefiind greu de intuit.

De-a lungul anilor nu am pus în acest calendar nici un dulce ci numai cărți și întrebări. Întrebările din primii ani provocau la efectuarea diferitelor craft-uri de sezon, ori a picturilor pe sticlă. Pentru că Luca s-a dovedit a nu fi un fan a acestor îndeletniciri, am rămas cu întrebările și cu cărțile. În timp, întrebările au fost doar în limba engleză, pentru că așa s-a cerut.

Pentru astăzi am ales să ne aplecăm asupra unei cărți deosebite, Cartea de Crăciun de Selma Lagerlof, pentru că are darul de a te introduce în atmosfera de sărbătoare.

Am pus-o moț peste o parte din cărțile pe care le avem și în care sunt povești cu și despre Crăciun. Multe dintre ele au fost deja citite, dar sunt momente în care simți nevoia să recitești anumite pasaje, cele care ți-au rămas în suflet și pe care le regăsești cumva diferit, datorită trecerii timpului.

Împărțirea darurilor se apropia de sfârșit și tot ce era de primit, am primit. N-am la ce să mai sper.
Mătușa Lovisa a primit un roman și două almanahuri – Svea și Norman – și o să-mi vină și mie rândul să le citesc, dar mai întâi trebuie să le termine mătușa. Ei, asta e, nu-i ușor să te arăți vesel și mulțumit.
Când mama ridică ultimul pachet din coș, văd eu după cum arată, e o carte. Bineînțeles că nu-i pentru mine. Parcă s-au vorbit cu toții să nu capăt nici o carte.
Cu toate astea, pachetul îmi e adresat mie, și când îmi ajunge în mână simt imedit că este o carte. Mă fac toată roșie de bucurie și, nerăbdătoare, strig în gura mare să-mi dea cineva o foarfecă și tai sforicelele. Rup hârtia în mare viteză și-mi apare în fața ochilor o cărticică neînchipuit de frumoasă – o carte de povești. Înțeleg asta după imaginile de pe copertă.
Simt că toată lumea din jurul mesei e cu ochii pe mine. Știu ei, de bună seamă, că e darul cel mai iubit din toate câte am căpătat, singurul de care mă bucur cel mai mult. (pagina 13)

Vă dorim o lună decembrie de vis, plină de sănătate și povești de neuitat!

Lasă un răspuns

%d