machetedidactice.com

„Ascultă în jur” – Un dovleac năzdrăvan

Am revenit la Voinicei, acolo unde am găsit-o pe Irina jucându-se cu ei. De fiecare dată durează puțin până o reperez pentru că micuță așa cum este, se confundă cu cei mici.
Am dorit să aduc în atenția lor o parte a anotimpului toamna și ce anume se petrece de-a lungul lui, dar înainte de asta am făcut o introducere folosindu-mă de cartea Ascultă în jur de Phillis Gershator și Alison Jay.
Cartea este apărută la editura cartemma, iar mâine, de Ziua educației, o puteți achiziționa cu o reducere de 40%, la fel ca toate cărticelele apărute la editura lor. E o ofertă peste care ar trebui să vă aplecați și să nu o ratați!

Cu așa postament era de așteptat ca activitatea să fie strașnică, iar cei mici, cooperanți. De la o întâlnire la alta parcă e tot mai frumos, ei mai curioși și mai dornici de joacă, o altfel de joacă. Am început să-i cunosc mai bine, să le pot spune pe nume și să știu cum anume îi pot atrage în poveștile pe care le aduc în atenția lor. Se vede că se lucrează cu ei, materialele din grupă fiind diverse, de bună calitate, accesoriile perfecte pentru activități efectuate de preșcolari.

Am început activitatea noastră prezentând cartea și purtând, alături de copii, un dialog despre anotimpuri:
– spune un cuvânt care să te ducă cu gândul la toamnă
– spune un cuvânt care să te ducă cu gândul la iarnă
– prin câte primăveri ai trecut tu (asta pentru a spune fiecare câți ani are)
– imită un sunet pe care-l auzi toamna/vara/ iarna/primăvara
– numește fructul preferat și spune când apare el, etc.

Sunt minunate aceste dialoguri, copiii fiind foarte deschiși la jocuri de acest gen. Evident, imaginile oferite de carte i-a inspirat în alcătuirea propozițiilor. Pentru că arăt copiilor fiecare pagină din carte, la un moment dat mă opresc și îi rog să-mi spună anumite informații de pe acestea, pentru a vedea dacă sunt atenți și interesați.

După ce am terminat de citit cărticica și de analizat, am trecut la următoarea etapă, aceea de a cunoaște mai bine un dovleac. Pentru asta, am pregătit copiilor fișe cu ciclul de viață al dovleacului, ei fiind încântați și dornici de implicare. Au știut de semințe și de faptul că din ele iese o plăntuță, care mai apoi crește și pe care apare o floare.

După ce am elucidat și această necunoscută, am trecut mai departe studiind din ce este alcătuit un dovleac. Am adus un dovleac mare, portocaliu, dar și unul mai mic – verde, celui portocaliu tăindu-i capacul, așa fiecare copil putând vedea, dar și pipăi fiecare parte componentă.

Au aflat de coajă lucioasă, miezul bun de mâncat, de pulpă rece și alunecoasă, semințe, codiță și frunze. Unii au vrut să bage mână în dovleac fiind de-a dreptul entuziasmați, alții nu, respectându-le dorința.

După ce acei care au băgat mâna în dovleac s-au splălat, am trecut la cartolinele care arată din ce anume este alcătuit el. Au venit, pe rând, și le-au așezat pe un panou de plută.

De aici am alunecat ușor și am făcut niște socoteli. Am folosit și imagini pentru a „scrie” rezultatul, dar au fost copii care au știut să scrie cifrele și au și dorit să o facă.

Având pregătite fișe pentru toți copiii, am trecut la măsuțe pentru a completa dovlecii care aveau numerele lipsă. S-a mers până la cinci, chiar dacă pe ele erau cifrele până la zece.

Am mai lucrat și o fișă ce reprezenta un dovleac ce trebuia colorat pentru ca mai apoi să fie lipite pe el semințele. Gustată activitate și la propriu și la figurat!

 

 

Pe final am păstrat un joc de îndemânare și atenție. Am confecționat un dovleac pe care l-am transformat într-o magazie. Acolo, în ea, copiii au adunat dovlecii „culeși”.

Și așa, am aflat o mulțime de lucruri despre toamnă, dar mai ales despre dovleac. Înainte de a pleca, am oferit copiilor câte un stikeez din noua colecție, cea cu fructe și legume, dublurile pe care Luca s-a hotărât să le dea. Vreau să vă spun că și cu acestea am făcut câteva joculețe. Am rugat copiii, care stăteau pe scăunele, să se ridice în funcție de cerința mea:
– cine are în mână o figurină de culoare galbenă să se ridice
– cine are în mână o figurină fruct să se ridice
– cine are în mână o figurină legumă să se ridice
Nu mă mai dădeam plecată pentru că nici ei nu se opreau.
Am avut încă o întâlnire de poveste și dacă nu mă credeți, întrebați pe Voinicei, dar și pe doamna Irina, care a fost secundul meu.

E rotund şi-i mare, mare!
Miezu-i galben la culoare,
Iar în mijloc are multe,
Dulci şi albe semincioare.

Semincioarele-s de leac,
Că-s seminţe de… dovleac!

Lasă un răspuns