Unicul sistem acceptabil – acela de a nu avea sisteme

„Luaţi un ziar. / Luaţi nişte foarfeci. / Alegeţi din acest ziar un articol de lungimea pe care intenţionaţi s-o daţi poemului dumneavoastră. / Decupaţi articolul. / Decupaţi apoi cu grijă fiecare dintre cuvintele care alcătuiesc acel articol şi puneţi-le într-un sac […] Scoate-ţi apoi fiecare tăietură una după alta“.

(sursa foto: whenwherewh.at)

Tristan Tzara

Lansat în 1916, la Zurich, de către un grup de artiști și scriitori, printre care și Tristan Tzara, dadaismul este un curent artistic de avangardă. Numele curentului se trage de la cuvântul “dada”, găsit întâmplator într-un dicționar.

Ca și alte mișcări de avangarda, dadaismul s-a manifestat în arta și literatură ca un act de revoltă împotriva valorilor burgheze pe care promotorii încercau să le persifleze și să le discrediteze prin deriziuni, în numele unei noi estetici care afirma independența absolută a individului. Dadaiștii au încercat să dizolve însăși forma operei, abandonând-o hazardului, militând cu vehemență pentru dezintegrarea și compromiterea limbajului tradițional al artei, folosind colajul, cum făceau și cubiștii. Arta dadaistă, abstractă în fond, se deosebea de abstracționism și de cubism prin caracterul aleatoriu al compunerii tabloului.

De la Zurich, acest curent s-a extins rapid în Franța și mai cu seama în Germania. În America, la New York, fără să poarte numele respectiv, fenomenul „dada” se manifestă încă din 1915, grație pictorilor francezi Marchel Duchamp și Francis Picabia, care experimentau în spirit de frondă arta dadaistă. Mult mai bine conturat decât în arta plastica, în care se confunda cu alte curente, dadaismul s-a manifestat in literatură, prin compunerea unor texte din cuvinte disparate.

În anul 1920, la expoziția „La Section d’Or” în Franţa, la secțiunea „Arta română” participă și Constantin Brâncuși, la invitația lui Camil Ressu. Acolo, celebrul artist aflat în plină efervescență creatoare semnează pe 26 mai, împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger, manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaisme.

Prin Manifestul Dada 1918, Tzara îşi pune în aplicare programul de distrugere şi simultan, pe cel de creaţie, inaugurând noi practici artistice: „Gândirea se face în gură“. Textele sunt total diferite de celelalte manifeste, fiind declamate în public, formulate de autorul-actor în faţa mulţimii, vorbind în numele lui, fără intermediar (ziarul, cartea), manifestând o reacţie împotriva tradiţiei, ce făcea din poet un necunoscut. Obiectivul lor este de a comunica cu publicul, dada însemnând libertate şi afirmare a vieţii.

Iată un fragment din acest manifest:

„Dacă toţi au dreptate şi dacă toate pilulele sunt pilule Pink, să încercăm să n-avem dreptate. În general, se crede că e posibil a explica în mod raţional cu gândirea ceea ce se scrie. Toate acestea sunt relative. Gândirea e un lucru frumos pentru filosofie, dar e relativă. Psihanaliza e o boală vătămătoare, adoarme tendinţele antireale ale omului şi face din burghezie un sistem. Nu există un Adevăr definitiv. Dialectica este o maşină amuzantă care ne-a purtat într-un mod foarte banal la opiniile pe care noi le-am fi avut oricum. Crede cineva, prin intermediul rafinamentului minuţios al logicii, că a demonstrat adevărul opiniilor sale? Logica constrânsă a simţurilor e o boală organică. La acest element filosofilor le place să adauge puterea de observaţie. Dar, pe drept, această calitate magnifică a spiritului este dovada impotenţei sale. Se observă, se priveşte dintr-unul sau câteva puncte de vedere şi se alege un punct determinat între milioane altele, care există de asemenea. Experienţa este şi ea un rezultat al întâmplării şi al facultăţilor intelectuale.
Ştiinţa îmi repugnă din momentul în care devine sistem speculativ şi-şi pierde caracterul de utilitate, care, deşi inutil, este totuşi individual. Urăsc obiectivitatea crasă şi armonia, această ştiinţă care află orice lucru în ordine: continuaţi, băieţi, umanitate… Ştiinţa ne spune că noi suntem servitorii naturii: Totul este în ordine, faceţi şi dragoste şi rupeţi-vă gâtul; continuaţi, băieţi, oameni, burghezi drăguţi, gazetari virgini… Eu sunt împotriva sistemelor: unicul sistem încă acceptabil este acela de a nu avea sisteme. A ne contempla, a ne perfecţiona în micimea noastră, până ce ne umplem vasul eului nostru, curaj de a lupta pentru şi împotriva gândirii, mister al pâinii, despotmolire neaşteptată a unei elici infernale în mijlocul ieftinilor crini.”

Voga acestei mișcări n-a durat decât șase-șapte ani, până când s-a afirmat suprarealismul.
(sursa foto: lelivrescolaire.fr)
Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Lasă un răspuns