Machete didactice – Activități matematice pregătite pentru un Cerc Pedagogic

E cald și frumos. În sfârșit! Parcă și ideile vin mai repede, mai colorate și inedite. Pentru mine, soarele reprezintă o sursă inepuizabilă de energie asta pentru că benefica lui căldură îmi energizează inspirația.
Dacă mai am și un partener care să vibreze la avalanșa de propuneri, totul merge uns.
Am continuat o colaborare pe care o am de mulți ani cu o doamnă educatoare. A început odată cu intrarea ei în sistem și de atunci, de câte ori este nevoie și ea simte mai este nevoie de un partener, mai punem un strat. S-au adunat deja câteva iar ele oferă relației noastre profesionale o căldură benefică, sigură.
Acum i-a venit rândul să organizeze un Cerc Pedagogic și pentru asta a trebuit să ne întâlnim de câteva ori pentru a definitiva proiectul pe care-l avea în vedere și pe care dorea să-l prezinte colegelor ei.
Grupa în care activează este una minunată, într-o clădire nouă ce este prevăzută cu săli mari, luminoase, călduroase.
Totul te îmbie să zăbăvești cât mai mult: mobilier nou, centre bine delimitate, curățenia și nu în ultimul rând atitudinea doamnei. Un dascăl calm și binevoitor!
S-a optat pentru o activitate matematică iar copiii vor trebui să reconstituie un tablou de primăvară ajutându-se de elementele pe care le-am confecționat.
Și nu au fost puține! Proiectul va conține un DLC + DȘ.
Au trebuit meșterite elemente care să compună acest întreg pentru fiecare cifră în parte:
un soare
doi nori la care s-au mai adăugat două berze (la activitatea matematică se vor folosi berzele pentru cifra doi)
trei fluturași
patru albine
cinci zambile
șase buburuze
șapte narcise
opt lalele
nouă ghiocei
zece rândunele

Veți observa că am făcut mai multe elemente asta pentru că doamna nu știe sigur pe care dintre ele le va folosi. Știți, vremea pe aici a fost extrem de capricioasă și în funcție de cum se va prezenta ea la momentul lecției, așa se vor alege și materialele necesare formării numerelor. Un lucru este sigur: una dintre berze (cea fără picioare) va sta într-un cuib, iar acesta va fi confecționat din crenguțe și paie de doamna educatoare.

Dar cum va arăta acest ansamblu? În poveste este vorba despre un castel în fața căruia copiii vor trebui să amenajeze o grădiniță. În fața castelului vor fi așezate două straturi, de o parte și de alta a porții, iar pe ele, cei mici vor adăuga după cum curge lecția, numerele necesare. Fiecărui număr îi corespunde un element, așa cum am descris mai sus. Elementele care compun un număr nu vor fi separate, adică să fie puse pe două straturi diferite, asta pentru că se știe că la acest nivel, de grădiniță, numerele trebuie să fie întregi, nu compuse. Prezența celor două starturi, despărțite de un drum, va face accesul către castel mai ușor fără a se călca pe straturi. Deci nu vor exista lalele – de exemplu – și pe un strat și pe celălalt. În ceea ce privește copacul, acesta nu întâmplător are patru ramuri iar fiecare ramură câte cinci crenguțe. La finalul lecției, crenguța va înflori.

Precum observați, castelul are patru ferestre. Pe fiecare dintre ele am așezat o hârtie pliată și decupată în așa fel încât ele (ferestrele) să se poată deschide. Atunci când vor fi deschise, pe ele vor putea fi observate anumite imagini. Castelul are dimensiunea de 120X135 centimetri.

Pentru a putea fi puse și cele zece rândunele, pe cele două turle laterale va fi montată o sfoară iar rândunele vor fi prinse cu ajutorul unor cârlige. Se observă în imaginea de mai jos aceste cârlige.

Cu ocazia confecționării acestor materiale mi-am adus aminte de un alt Cerc Pedagogic, la care am confecționat materialele. Era la începutul activității mele și de atunci am mai evoluat, dar pasiunea și dragul cu care am lucrat nu a scăzut, în ciuda trecerii anilor. Aștept cu mare nerăbdare să aflu cum anume s-a desfășurat lecția. Vor avea multă treabă cei mici! 🙂

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: