Când totul e pe repede înainte

Afară sunt douăzeci și unu de grade Celsius. Bucuria e mai mare, adică are mai multe grade.
Nici nu știi cum să te mai îmbraci, așa cum nu știi la ce să te uiți mai întâi.
Dimineață am observat că parbrizul mașinii era acoperit de polen. Pentru cei sensibil, trebuie că e cruntă apariția lui. Și s-a așezat ca o pătură pentru că totul a fost forțat să iasă altfel decât era programat. De plante nu de om.
Îți vine să imortalizezi totul, de parcă e ultima dată când vezi așa ceva, însă cred că așteptarea a făcut posibilă așa manifestare.
Astăzi, am văzut și eu primele berze în carne și oase și vreau să mărturisesc faptul că am oprit mașina și am încercat să le fotografiez. Din nefericire fotografia nu poate spune și bucuria pe care am avut-o.

Și pentru a fi primăvară și în casă, am meșterit niște elemente specifice.

Soarele acesta încălzește așa de bine, că a făcut posibilă apariția stolului de rândunele. 🙂

Aprilie

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii…

Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.

Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.

Ah, fetele – şi mai ales cucoanele –
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!

Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical…

Un mic vârtej, copil al Nefiinţei,
De-a curmezişul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-şi prindă coada galbenă cu dinţii.

Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un şir subţire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer…

George Topârceanu

Machete didactice – Activități matematice pregătite pentru un Cerc Pedagogic

E cald și frumos. În sfârșit! Parcă și ideile vin mai repede, mai colorate și inedite. Pentru mine, soarele reprezintă o sursă inepuizabilă de energie asta pentru că benefica lui căldură îmi energizează inspirația.
Dacă mai am și un partener care să vibreze la avalanșa de propuneri, totul merge uns.
Am continuat o colaborare pe care o am de mulți ani cu o doamnă educatoare. A început odată cu intrarea ei în sistem și de atunci, de câte ori este nevoie și ea simte mai este nevoie de un partener, mai punem un strat. S-au adunat deja câteva iar ele oferă relației noastre profesionale o căldură benefică, sigură.
Acum i-a venit rândul să organizeze un Cerc Pedagogic și pentru asta a trebuit să ne întâlnim de câteva ori pentru a definitiva proiectul pe care-l avea în vedere și pe care dorea să-l prezinte colegelor ei.
Grupa în care activează este una minunată, într-o clădire nouă ce este prevăzută cu săli mari, luminoase, călduroase.
Totul te îmbie să zăbăvești cât mai mult: mobilier nou, centre bine delimitate, curățenia și nu în ultimul rând atitudinea doamnei. Un dascăl calm și binevoitor!
S-a optat pentru o activitate matematică iar copiii vor trebui să reconstituie un tablou de primăvară ajutându-se de elementele pe care le-am confecționat.
Și nu au fost puține! Proiectul va conține un DLC + DȘ.
Au trebuit meșterite elemente care să compună acest întreg pentru fiecare cifră în parte:
un soare
doi nori la care s-au mai adăugat două berze (la activitatea matematică se vor folosi berzele pentru cifra doi)
trei fluturași
patru albine
cinci zambile
șase buburuze
șapte narcise
opt lalele
nouă ghiocei
zece rândunele

Veți observa că am făcut mai multe elemente asta pentru că doamna nu știe sigur pe care dintre ele le va folosi. Știți, vremea pe aici a fost extrem de capricioasă și în funcție de cum se va prezenta ea la momentul lecției, așa se vor alege și materialele necesare formării numerelor. Un lucru este sigur: una dintre berze (cea fără picioare) va sta într-un cuib, iar acesta va fi confecționat din crenguțe și paie de doamna educatoare.

Dar cum va arăta acest ansamblu? În poveste este vorba despre un castel în fața căruia copiii vor trebui să amenajeze o grădiniță. În fața castelului vor fi așezate două straturi, de o parte și de alta a porții, iar pe ele, cei mici vor adăuga după cum curge lecția, numerele necesare. Fiecărui număr îi corespunde un element, așa cum am descris mai sus. Elementele care compun un număr nu vor fi separate, adică să fie puse pe două straturi diferite, asta pentru că se știe că la acest nivel, de grădiniță, numerele trebuie să fie întregi, nu compuse. Prezența celor două starturi, despărțite de un drum, va face accesul către castel mai ușor fără a se călca pe straturi. Deci nu vor exista lalele – de exemplu – și pe un strat și pe celălalt. În ceea ce privește copacul, acesta nu întâmplător are patru ramuri iar fiecare ramură câte cinci crenguțe. La finalul lecției, crenguța va înflori.

Precum observați, castelul are patru ferestre. Pe fiecare dintre ele am așezat o hârtie pliată și decupată în așa fel încât ele (ferestrele) să se poată deschide. Atunci când vor fi deschise, pe ele vor putea fi observate anumite imagini. Castelul are dimensiunea de 120X135 centimetri.

Pentru a putea fi puse și cele zece rândunele, pe cele două turle laterale va fi montată o sfoară iar rândunele vor fi prinse cu ajutorul unor cârlige. Se observă în imaginea de mai jos aceste cârlige.

Cu ocazia confecționării acestor materiale mi-am adus aminte de un alt Cerc Pedagogic, la care am confecționat materialele. Era la începutul activității mele și de atunci am mai evoluat, dar pasiunea și dragul cu care am lucrat nu a scăzut, în ciuda trecerii anilor. Aștept cu mare nerăbdare să aflu cum anume s-a desfășurat lecția. Vor avea multă treabă cei mici! 🙂

Machete didactice – Copiii anotimpurilor mele * Primeniri de primăvară, varianta 5

Imagine

De o bucată bună de timp, anotimpurile au în viziunea mea chipuri de copii. Pe lângă aceste chipuri, îmi revin în minte o sumedenie de poezii ştiute. Dar pe lângă asta, aceste chipuri îmi trezesc o dorinţă de a căuta şi alte scrieri, care să mă ducă în această lume.

Astăzi,  primăvara are chipul unei fetiţe harnice. Elegantă şi cochetă ea doreşte să sărbătorească acest anotimp al renaşterii, prin muncă. La bucurie ei participă şi două rândunele abia sosite din tările calde.

Imagine Imagine

        Rapsodii de primăvară

                             de George Topârceanu

Sus prin crângul adormit,
A trecut în taina mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgaritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerasi
Cu alai
De toporaşi.
Primavară, cui le dai?
Primavară, cui le laşi?

Se-nalţă abur moale din gradină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casa soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din patură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, valul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe  şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntamplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.

Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele si urzici…

Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urma, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţî îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primavară, unde eşti?

Imagine

Imagine Imagine

Vara mea este frumoasă şi caldă. Florile multicolore o însoţesc pretutindeni, iar explozia de culori este foaaarte greu de descris în cuvinte. Numai ochii ştiu exact ce transmit minţii şi sufletului!

                Rapsodii de vară

                              de George Topârceanu

I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?…

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă…
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil…

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi…
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun…

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, –

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi…

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare –
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău…

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut…

Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

Imagine

Toamna aduce cu ea pe lângă ploi şi mult vânt, o recoltă bogată şi dătătoare de siguranţă în aşteptarea iernii friguroase ce va urma. În ciuda timpului rece şi a umezelii, toamna are o paletă de culori impresionantă dar şi nişte arome de-ţi lasă „gura apă”.


Rapsodii de toamnă

de George Topârceanu

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică…

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului…

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
„Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
„Uf, ce lume, soro dragă!”
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

Imagine

Iarna, cel mai rece anotimp dar şi cel mai sclipitor, la propriu. Este sezonul basmelor, pentru că totul este poleit. Dar şi anotimpul tradiţiilor, când copiii pot merge la urat şi colindat şi când bradul împodobit aşteaptă sub el cadourile.

            Noapte de iarnă

                                   de George Topârceanu

Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit…

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare –
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, –
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi…

*

Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare…
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit –
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit…
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, –
Pare-nduioşat acum…
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică… pomi în floare…
O fereastră luminată…
Streşini albe de ninsoare…
Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
„Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece…
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc…”

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.

Vă doresc un an, în care anotimpurile să aibă o influenţă benefică asupra trupului şi sufletului vostru. Dacă vouă vă e bine le este şi celor din jurul vostru !

Imagine