Copilul are la biologie o profesoară pe care o iubește și pentru care învață cu drag (așa mai spune el, că-i pentru ea!) E adevărat că și lucru cu microscopul, la școală, a accentuat acest sentiment. Drept pentru care am continuat lucru cu el acasă, dacă tot dragostea-i așa de mare. Bine că avem cu ce, unde mai pui că avem chiar două microscoape. Ori nu era păcat să stea ele așa, neexploatate?
Am pregătit material pentru a avea ce să analizăm și am trecut la treabă. Am pus baterii noi ca să nu fim întrerupți de cine știe ce incidente și, gata!
În cutia fiecărui microscop sunt niște lamele pregătite iar copiii pot observa părți din corpul unui greiere, o aripă de insectă dar și diferite fibre de origine animală. Vreau să spun că e fascinantă imaginea mărită. La microscop nu am avut cum fotografia dar e minunat și privit prin lupă. 🙂
Dar pentru că el a avut de analizat celula vegetală, o felie de morcov, un fir de pătrunjel și ceva ceapă ne-au însoțit de-a lungul procesului de învățare. Cu arome cu tot! 🙂
Și s-a studiat și analizat pe toate părțile, mai bine spus pe toate celulele. 🙂
Apoi s-a dorit o variațiune și așa a pus și o picătură de apă.
S-au citit notițele predate de doamna, apoi din manual. Pe lângă asta, am achiziționat un caiet cu fișe de lucru, Biologie de Marilena Croitoru, în care, la fiecare lecție, se completează fișa aferentă. E ca o recapitulare deloc stufoasă.
E frumos și captivant pentru copil așa o abordare. Încercați!
2 gânduri despre “Activități educative copii – Organe vegetative – Rădăcina – Biologia clasa a V-a”
Ne puteti spune de unde ati achizitionat microscopul…..sau, ma rog, microscoapele :).
Drept să vă spun, pe primul l-am achiziționat acu 15 ani de la un magazin din București. Pe cel de-al doilea să tot fi trecut vreo 5 ani, dar nu mai știu exact. Însă vă voi atașa câteva link-uri de unde puteți alege. Spor la descoperit!
http://www.multilab.ro/microscop/microscop_scolar.html
http://www.localbiz-prahova.ro/microscop-scolar-15-experimente-prahova-pr755920.html#
http://www.clubuljucariilor.ro/microscop-copii/