Activități educative copii – Când rostești „studiu pian”, armoniile deja îți mângâie sufletul

În noianul de atracții nesănătoase care se revarsă asupra noastră, alternativele care-ți pot veni în ajutor sunt infinit mai vaste. Așa de multe sunt încât este foarte greu să alegi ceva la care să vibreze și puiul tău. De obicei optezi pentru ceva la care tu n-ai avut acces, din varii motive, sau dacă ești o persoană care ține cont de tendințe, înscrii copilul la disciplinele la care vibrează prietenii tăi.

Știu, vor veni psihologii și vor povesti că nu-i ok să obligi copilul să facă X sau Y activitate numai pentru că tu nu ai putut sau nu ai fost în stare să o faci și vor pleda pentru stresul la care-ți vei supune odrasla și bla, bla, bla. De ce repet bla, bla, bla-urile astea. Pentru că adevărul este undeva la mijloc și pentru că nici un psiholog nu va ști, cu adevărat, ceea ce este bine pentru tine și copilul tău, atâta vreme cât nu vei fi sincer cu el. O sinceritate din aceea dezbrăcată, nu omisiuni sau interpretări pentru a îndulci percepția lui despre tine. Am mai spus atunci când am avut ocazia că în ceea ce mă privește parentingul este bun până la un anumit moment, atunci când conștientizezi problemele pe care le ai cu adevărat la tine în casă, nu cele despre care ai auzit tu că sunt la modă. În fiecare familie există un climat care are mai multe componente: cele aduse de mamă, cele aduse de tată și cele generate de copil/copii. Fiecare avem un bagaj care de multe ori cuprinde și elemente despre care nu prea dorim să vorbim, adică le omitem, și pe care le gestionăm greu iar unii aproape deloc. Toți acești factori concură la alegerile pe care le luam pentru noi, ca familie, alegeri pe care copilul le va duce cu el mai departe, în familia pe care o va întemeia și el atunci când va veni timpul. Și cozile se vor mări sau micșora, după caz.

Când ești tânăr ai tendința de a nesocoti sau de a nu fi de acord cu părinții tăi, pentru că asta este specific tinereții. E bine că este așa, pentru că monotonia nu o dorește nimeni, dar există un prag la care, părinții și copiii trebuie să se oprească și să zăbovească. În cazul unora, aceste opriri sunt necesare dialogului, iar aici, dacă fundația este bună, copilul poate avea răbdarea de a asculta ce spune părintele dar și părintele trebuie să aibă înțeleciunea de a asculta ce spune copilul. În urma acestui dialog se pot detensiona stările existente și se poate alege o cale agreată de ambele părți. Nu puține sunt familiile în care copilul este doar un executant, fără a avea curajul (asta după ce a fost oprimat de nenumărate ori) de a-și rosti dorințele și durerile. Ori asta duce la creșterea elefantului din debara. Întrebările, regretele și părerile de rău de după sunt și mai greu de gestionat și suportat.

Revenind la modalitățile prin care scoatem copiii de la calculator, telefon, tabletă, ele țin exclusiv de părinte, pentru că el este cel care a înlesnit întâlnirea. 🙂 Tehnologia face parte din viața noastră, și fie că vrem sau nu vrem, nu avem cum să o ignorăm total. Trebuie îndulcită comuniunea iar pentru asta avem două pârghii importante:

părintele are disponibilitate necesară în a desfășura activități alături de copil, alocându-i timp efectiv
tot părintele are situația financiară de așa natură pentru a permite înscrierea copilului la diferite activități care să-l țină departe de ecrane, de orice tip ar fi ele. În acest din urmă caz, nu trebuie eliminat timpul alocat de părinte copilului în totalitate.

Din casa noastră nu lipsesc nici calculatoarele nici mai știu eu ce gadgeturi, dar am încercat și până acum am și reușit (n-am idee ce urmeză) să mențin un echilibru în ceea ce privește exploatarea lor. Primul meu copil a avut un telefon personal în momentul în care a terminat clasa a IV-a și nu era un smartfone, iar calculator personal, din liceu. Luca nu dorește a folosi un telefon cu toate că i-am oferit unul când a împlinit 10 ani, iar calculator personal are de anul trecut. Tentația este foarte mare și trebuie să ai mereu vigilența trează pentru a nu se depăși măsura. Bun, dar ca să poți gestiona acest aspect trebuie să ai alternative iar în cazul nostru alternativa sunt eu. Plimbările în aer liber, lecturile, activități de îndemânare, pianul se regăsesc zilnic în programul nostru. A nu se înțelege că nu are momente în care se aude: „te rog, încă cinci minute!…. hai, încă cinci minute!… please 🙂

Așa că, stabilim amândoi ora la care trebuie să se întrerupă mirajul calculatorului și sunt dăți în care e al naibii de greu. Fascinația are niște cote ce nu pot fi măsurate.

Revenind la pian și la studiul lui, să nu credeți că nu am avut momente în care s-a dorit, cu tărie, a se renunța. Și știu că și aici vor fi voci care vor spune, argumentat, că e bine să-l lași pe copil să aleagă și că nu se cuvine să insiști. Dar, pentru că este și un dar, copilul vrea să facă ceva? Cei mai mulți nu vor, sau încep după care la scurt timp se plictisesc, de obicei când dau de greu și renunță spunând că… nu le place.

Nu știu dacă ați sesizat dar copiii din ziua de astăzi se plictisesc foarte, foarte repede de tot și de toate mai puțin de telefon, calculator, tabletă. Și nu-i mai bine să insiști puțin, sau puțin mai mult pentru a apuca să prindă gustul unor activități care să excludă aceste gadgeturi? Eu cred că da, e bine.
După ce iese din pasa de negare, Luca are perioade bune, în care repetă singur, din proprie inițiativă, cu o plăcere adevărată. Iar atunci, fără ezitare, se bucură că nu a renunțat și spune:

Ce bine că nu am renunțat! Mă bucur atât de mult că nu am făcut-o.

Așadar, el percepe că alegerea a fost a lui nu că eu am insistat, ceea ce am și dorit dar am și înlesnit. Atunci când știi că alegerea îți aparține parcă e mai dulce gustul, nu-i așa?

20160317_182205

Atunci tu, ca părinte, îți vezi rolul; acela de a-l ajuta să meargă mai departe, fără a abandona la primul hop. Cu bune și cu rele. Copilul, părintele și profesorul trebuie să facă o echipă din care să aibă toți de câștigat și poate câștigul cel mai bun este acela al petrecerii unui timp de calitate, un timp care să îmbogățească mintea și inima pentru ceea ce urmează să vină. Urmați-vă instinctul și alegeți modalitatea care să fie benefică pentru toți și în primul rând pentru copilul aflat în formare. Inspirație. 🙂

Tarantella napoletana – studiu – video

20160416_115535

(How to Play) Tarantella Napoletana on Piano (100%)

Tristan Pfaff, piano – Franz Liszt, La Danza (Tarantella napoletana)

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: