Articole Literatura de azi – După Nobel, fără inspirație – Jacinto Benavente

Dacă oamenii ne-ar auzi gândurile, puţini dintre noi ar scăpa să nu fie închişi ca nebuni. Jacinto Benavente

DUPĂ NOBEL, FĂRĂ INSPIRAȚIE

Fiul unui pediatru renumit, Jacinto Benavente (12 august 1866 – 14 iulie 1954) s-a născut la Madrid. A crescut într-o atmosferă calmă și propice studiului. Tatăl său iubea teatrul, iar în casă aveau o bibliotecă valoroasă. Fiind un copil precoce, Benavente învățase până la vârsta de 16 ani mai multe limbi. A studiat doi ani dreptul, dar, după ce tatăl său a murit, lăsându-i un venit confortabil, a abandonat totul și a plecat într-o lungă călătorie. Pașii l-au purtat prin locuri minunate din Franța, Italia sau Rusia, acolo practicând tot soiul de îndeletniciri. În anul 1860 a lucrat ca actor ți a avut un mare succes datorită tehnicii pe care o folosea, aceasta fiindu-i de ajutor mai târziu, când avea să devină un reputat dramaturg.

La întoarcerea în Spania, s-a hotărât să se dedice numai creației literare, pe de-a-ntregul. Mai întâi, a editat mai multe ziare și reviste la care a contribuit și ca autor.

În 1892 i-a apărut prima lucrare, Teatro Fantastico, opt schițe scurte bazate pe vise și fantezii. Apoi, în anul următor el a scris un volum de poezii, Versos, dar și lucrarea sa în proză, Cartas de Mujeres, cea care atestă preferința sa pentru protagoniștii de gen feminin. În aproape toate piese sale, femeile sunt cele care au caracterul mai puternic, pe când bărbații rămân în umbră, neconvingători.

Prima piesă a lui Benavente, Cuibul străin, este pusă în scenă în anul 1894, iar tehnica dramatică a reprezentat un contrast uimitor față de stilul grandilocvent a lui José Echegaray. Benavente a înlocuit acțiunea cu un dialog iscusit și ingenios, a subliniat climatul social și moral al piesei în detrimentul complotului.

Cuibul străin nu a avut prea mare succes, dar acesta a venit odată cu piesa Oameni cunoscuți, publicată în 1896, atunci când publicul a aplaudat cu entuziasm inovațiile lui Benavente.

Între 1897 și 1907, Benavente a produs 53 de piese de teatru, și dintre ele amintesc: Soția guvernatorului, o satiră la adresa politicii provinciale corupte, Sâmbătă noaptea, un joc alegoric ce combină nuvela și drama, Răufăcătorii de bine, o satiră la adresa aroganței și ipocriziei unor doamne care „fac” acte de caritate și Interesele create, considerată capodopera autorului, în care personajele sunt marionete care acționează după propriile interese.

Această piesă, împreună cu Cea neuitată (1913), o tragedie rurală în manieră clasică despre dragostea dintre un bărbat și fiica sa vitregă, îi aduc faima internațională dar și un râvnit premiu: Premiul Nobel pentru Literatură (1922).

Ca o ironie, după ce a intrat în posesia acestui premiu, piesele scrise de el nu au mai avut un impact așa de mare. Între 1920 și 1954 nu a mai scris nimic remarcabil, iar în ziua de astăzi s-a ajuns ca și cele mai celebre piese ale sale să fie ignorate de publicul spaniol.

Aceasta s-a întâmplat deoarece Benavente nu a fost socotit un revoluționar autentic, chiar dacă a reformat teatrul. Piesele sale au fost blânde, conservatoare, ceea ce a făcut ca ele să se demodeze rapid.

În a doua perioadă a vieții, după moartea mamei sale, scriitorul a călătorit mult în America Latină, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În timpul Războiului Civil Spaniol, a trăit în Valencia. Pentru că a aprobat public regimul lui Franco, a fost blamat de cunoștințele sale liberale.

În cei 88 ani de viață, a scris și pus în scenă 172 de piese, a fost membru al Academiei Spaniole și a primit o serie de premii naționale și internaționale.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: