machetedidactice.com

Activități educative copii – Arborii familiilor noastre

Anii trec și arborii familiilor noastre devin tot mai frunzoși, posesori ai unor coroane impresionante, peste care timpul nu numai că a sporit desișul ci a și adăugat, noi și noi deprinderi și îndeletniciri.

Arborii familiilor sunt ca și cei din natură. Unii seculari, reușind să facă față timpului cu demnitate și fală. Alții sunt mai sincopatici, în sensul că ramurile lor nu sunt dese și nici „cărnoase”. Timpul a fost mai nemilos cu ei iar greutățile le-au cam rănit crengile.

Fiecare dintre noi avem un trecut, fiecare familie are rădăcinile ei. Nu există familie fără trecut. De fiecare dată când vine vorba de acest subiect nu am cum să nu mă gândesc la vechile familii ale acestui pământ de care eu am cunoștință, din cărți, evident, și la care nu poți să nu reflectezi. Copacii lor sunt de-a dreptul istorici, iar poveștile foșnite de frunze, captivante. Sunt capabili să te țină cu mintea trează mult, mult timp, pentru că istorisirile lor sunt fascinante.

familii regale   WarRosesFamilyTree

Vorbirea noastră de astăzi s-a datorat unei teme legată de școală, de la Educație civică. Acolo, pe lângă o povestioară se găsesc, ca la fiecare temă abordată, un dicționar, dar și rubrici cum ar fi: Să știi… Răspunde!, Exersează!, Lucru în echipă și un Portofoliu. Nu diferă mult de noțiunile învățate de noi anul trecut.

Arbore genealogic april 2015

Despre familie și arborele ei – video

Pe lângă aceste noțiuni am apelat și la o carte dragă nouă, De ce sunt unic? de Robert Winston, o tipăritură minunată în care am găsit, de multe ori, explicații pe înțelesul unui copil de școală primară. Robert Winston ne invită, pe cei mici dar și pe cei mari, într-o călătorie fascinantă, în explorarea minții și a trupului, ca să descoperim de ce fiecare dintre noi este unic și irepetabil.

Arbore genealogic april 20152

Astăzi ne-am axat pe subiectul nostru, cel al familiei și membrilor ei, iar ceea ce am citit aici ne-a fost de un real folos. Vorbesc la plural pentru că și eu, alături de Luca, sunt fascinată de aceste noțiuni, iar multe dintre ele reprezintă și pentru mine o noutate.

De unde vin genele mele – video

Arbore genealogic april 20151

Am aflat ce este o genă și faptul că acest cuvânt are mai multe sensuri, dar în esență, gena este o comandă care spune corpului cum să funcționeze. Comanda este stocată în molecula ADN, sub forma unui cod.

Verifică-ți genele – video

Gena poate însemna…

o porțiune de ADN, un cod pentru realizarea unei proteine

o comandă care spune unei celule ce să facă

un sistem de control care declanșează sau blochează alte gene

ceva ce moștenești de la părinți – o unitate ereditară

După ce toate acestea au fost lecturate și discutate, copilul a făcut un arbore genealogic, doar primele ramuri, deoarece că așa cerea tema pentru școală. Am căutat fotografii, mai noi, cu membrii familiei și a completat o fișă pe care am găsit-o pe haveFunTeaching.com

Dar am descoperit și pe blogul EduPsi un articol minunat, în care veți găsi alt fel de fișe (am completat și noi una, 🙂 ) și nu doar pentru această temă ci și pentru multe altele. Intrați și vă veți convinge!

VipTalisman1

Arbore genealogic april 20153

„Așadar, toate genele pe care le ai provin de la părinții tăi, așa încât orice trăsătură determinată de o genă dominantă va apărea probabil și la unul dintre ei. Lucrurile devin mai complicate când vine vorba despre genele care îți influențează creierul. Cu siguranță, genele au o influență asupra nivelului tău de inteligență, sociabilitate, creativitate și asupra spiritului de aventură. Dar ele nu-ți determină personalitatea, ci doar influențează felul în care ea se dezvoltă. La fel se întâmplă și cu alți factori, cum sunt familia, prietenii, hotărârile luate în viață și norocul.” (De ce sunt unic? Robert Winston)

Lasă un răspuns

%d