machetedidactice.com

Activități educative copii – Un tomberon mai deosebit, plin cu grupuri de litere

Zi de zi, informațiile dau năvală peste noi. În ceea ce mă privește, multe dintre ele le aud pentru a nu știu câta oară, ori de mă întrebați dacă m-am săturat, vă spun că nu. Nu m-am săturat pentru că au legătură cu ai mei copii, dar și cu etape atât de diferite din viața mea. Informațiile sunt aceleași, dar eu, alta! 🙂 Nu mi-am pierdut nici răbdarea și nici nu mă irită această repetiție. Contextul este altul iar personajele diferite.

Mă întreba cineva odinioară dacă nu m-am plictisit și dacă mai am răbdare. Nu m-am plictisit cât despre răbdare ea nu numai că nu a scăzut, din contră, a crescut mult, muuult de tot. Am învățat că nu are rost să mă enervez în această direcție, iar dacă aceste sentimente nu doresc a mă ocoli cu nici un preț, mă eliberez departe de privirile și auzul copiilor. Faptul că diferența de vârstă între fiii mei este atât de mare m-a făcut cumva, să o iau de la capăt. Cel mare a plecat, deja, în drumul lui, eu rămânând acasă doar cu școlărelul meu dintr-a treia. 🙂 Toată energia și creativitatea i-o dedic lui, cu toată bucuria. O parte din ea, din creativitate, este dedicată și colaboratorilor mei, față de care am un respect deosebit și o prețuire pentru implicare și dăruire.

Pentru că mai zilele trecute  Luca a avut ca temă la școală, despre poluare, mi-am adus aminte de lecțiile pe care le-am făcut noi, în anii trecuți și de abordările atât de îndrăgite de copil. Am făcut atunci, pe lângă multe altele și un tomberon. A ieșit destul de mare și de frumos. Poate o să spuneți că nu-i ok să spui despre un tomberon că este frumos, dar ăsta chiar este. 🙂 În el am adunat nu gunoaie așa cum se adună în orice tomberon ci… grupuri de litere. Știu că Luca a fost foarte încântat atunci, iar acum, la revederea lui încântarea a fost dublă: a machetei în sine și a scrisului de școlărel de clasa a I-a.

DSC_2872DSC_2873

DSC_2874  DSC_2875

A recitit ce era scris pe fiecare bilețel aflat în tomberon și am descoperit că mai sunt câteva necompletate, și așa, Luca s-a gândit să le adapteze clasei a treia. Așa a rezultat un joc amuzant!

Am revenit apoi la tema inițială și am mai vorbit despre cum ar arăta lumea fără plante și animale. Deasemenea s-a reamintit despre importanța plantelor și despre hrana sănătoasă pe care o putem avea, consumându-le. Nu am uitat să vorbim și despre scopul terapeutic al plantelor. Aveam în gând să facem și un poster prin care să îndemnăm la protejarea naturii, dar timpul nu ne-a mai ajuns. Însă nu au intrat zilele-n sac și voi alcătui unul, de îndată ce vom avea răgazul necesar.

Dacă nu ați găsit o metodă mai nostimă pentru învățarea grupurilor de litere, strângeți-le în tomberon, așa ca noi! 🙂

Lasă un răspuns

%d