Iată că așteptarea lui Luca a luat sfârșit. Luna decembrie a început și odată cu ea bucuria lui este la vedere. Iubește atât de mult această lună încât ar trebui să-i ascultați argumentele aduse în acest sens.
Calendarul l-am terminat zilele trecute și noutatea față de anul trecut este aceea că există întrebări și în limba română dar și în limba engleză.
Cele din limba română sunt despre situațiile cu care s-a confruntat în anul ce a trecut pentru ca cele din limba engleză să fie despre Sărbătoarea Crăciunului de-a lungul timpului, cum este ea privită în lume, mai ales la americani.
Pentru că Luca a avut un an destul de greu, aici referindu-mă la școală, am căutat să văd, acum pe final de an, unde se poziționează. Nu a avut probleme cu cartea, drumul lui fiind unul ascendent dar relațiile cu colegii și întâmplările de la școală i-au solicitat mult înțelegerea dar și atitudinea.
A căutat să rămână consecvent în modul în care consideră el că trebuie să relaționeze cu colegii lui și nu a apelat la un limbaj inadecvat ori la gesturi violente doar pentru de asta a avut parte.
Cineva mi-a spus că ar trebui să-l învăț să fie nesimțit și cu tupeu dar nu cred că asta este varianta cea mai bună.
Revenind la prima zi de decembrie, pentru că nu este școală, primul gest pe care l-a făcut de dimineață a fost acela de a căuta provocarea din calendar. Țin să spun că în ciuda faptului că am terminat calendarul de câteva zile, nu a dorit să știe ce se ascunde sub cartolinele fiecărei zile.
Întrebarea în limba română, prima, suna așa:
Din anul care se încheie, care-i amintirea cea mai plăcută care-ți vine în minte?
Am ales, de data asta, ca în fiecare zi să găsească lângă calendar câte o carte. Prima se numește Micul Rege Decembrie de Axel Hacke, carte apărută la Pandora. Eu am achiziționat-o de pe elefant la un preț derizoriu, 5,9 lei. Și acum, pe libris, costă 9,9 lei și e bine să n-o ratați.
Devenim copii la sfârşitul vieţii… e oare un lucru bun? Ei bine, va trebui să-l întrebi pe micul rege Decembrie. Poţi să-l întrebi orice. Poţi să stai cu el pe balcon, să vă uitaţi la stele şi să vorbiţi despre nemurire. Iar atunci când îl ai alături, începi să vezi lucruri pe care altfel nu le-ai vedea…
Un basm modern, minunat ilustrat, pentru copii şi părinţi laolaltă, înrudit cu Micul Prinţ.
A citit, așa, de la prima oră, și a descoperit o poveste frumoasă, numai bună pentru un debut de decembrie.
Să ne bucurăm, în tihnă, de lucruri mărunte. Avem nevoie de așa de puțin pentru a trăi clipe de fericire adevărată!
2 gânduri despre “Advent 2017 * Ziua 1”
Abia astept ziua 2 :).
Nu bănuiți cum așteaptă Luca. 🙂