Machete didactice * La – 20 grade e lesne de vorbit despre animale polare.

Imagine

La cum s-au derulat gradele în termometru de la începutul lui noiembrie, ne temeam cu toţii că nu vom mai avea ocazia să vorbim despre aceste animale polare aşa cum se cuvine, adică într-un mediu propice. Dar iata că ultimele două săptămâni, aici în Bucovina, mama natură a fost mai mult decât ofertantă şi ne-a dăruit temperaturi de -15 grade şi mai jos, care au căzut mănuşă pentru aceste activităţi ce stăteau în aşteptare.

În aşa imagini glaciare se încadrau perfect atât pinguinii, urşii polari, câteva foci, nemaivorbind despre sloiurile de gheaţă. E drept că nu te lasă inima să nu strecori şi câte un iglou, chiar dacă ele nu se află la poli, cu adevărat. Dar sunt minunaţi acesti eschimoşi şi ale lor obiceiuri.

Aşa că, având toate elementele de decor, m-am hotărât să ,,pun” de-o machetă cu această temă, asta pentru că trebuie să recunosc, că nici mie nu-mi displace a face vorbire despre acest subiect.

Am confecţionat din polistiren elemente care adunate să creeze un colţ alb, de cleştar.

Postamentul acestei machete are dimensiunea de 1 metru lungime şi 60 centimetri lăţime. Am ales această dimensiune pentru a putea integra toate celelalte machete mai mici.

Pe acest postament am pus doi pinguini, dimeniune lor fiind de 30 centimetri înălţime şi 20 lăţime. Unul stă pe o bucată de gheaţă, cocoţat, iar celălalt se odihneşte după o partidă de pescuit.

ImagineImagine

Am mai confecţionat o focă, iar dimensiunile acesteia sunt următoarele: înălţime de 35 centimetri iar lăţimea , tot atât.

Imagine

Cel mai mare prădător terestru, ursul polar şi-a găsit loc şi pe macheta noastră el având dimensiunile de 50 centimetri lungime şi 40 centimetri înălţime.

Imagine

Toate aceste vietăţi au fost plasate printre banchize şi sloiuri, iar casa eschimoşilor, adică igloul certifică şi prezenţa umană în cele mai vitrege condiţii meteorologice.

ImagineImagineImagine

După ce am terminat-o am avut parte de câteva reprize de joc şi învăţat alături de Luca, ce a fost foarte încântat să aprofundeze acest subiect.

ImagineImagine

Însă vă voi povesti mâine cum ne-a ajutat pe noi acestă machetă să facem o călătorie de toată frumuseţea, tooooocmai la Poli!

Lasă un răspuns

6 gânduri despre “Machete didactice * La – 20 grade e lesne de vorbit despre animale polare.”

%d blogeri au apreciat: