🌿 Oboseala acumulată în ultima perioadă, amestecată cu o răceală prinsă „din zbor” și cu un incident neașteptat la atelierul de la Rainbow Land, m-au pus la pat. Sâmbătă, în plină activitate, o fetiță – fără să vrea, desigur – mi-a tras un cap în gură. Am crezut, pentru o clipă, că mi-au crăpat măselele, iar mandibula, la articulație, încă mă doare. Mi-am mușcat limba atât de tare încât a rămas vânătă.
Astăzi, ziua mea s-a transformat într-o succesiune de reprize de somn adânc – am dormit peste 12 ore, ceva ce nu-mi amintesc să mai fi făcut de mult – și treziri scurte, doar pentru ceai, paracetamol și pastilele de răceală aduse din Anglia. Poate au efect mai bun decât cele de la noi, sau poate e doar placebo. Oricum ar fi, m-am simțit doborâtă. Capul îmi pare mai greu decât ar trebui, limba parcă prea mare pentru gura mea, iar maxilarul îmi dă dureri constante. Nu mai pomenesc de nasul înfundat și ochii încețoșați.
Și totuși, chiar și așa, printre reprizele de zăcut, am reușit să mă agăț de câteva mici bucurii. Am început atelierele la Rainbow cu o temă cerută cu insistență: dinozaurii. A fost o încântare, mai ales cu ajutorul cărții pop-up care i-a fascinat pe copii. Îmi amintesc și acum liniștea cu care am reușit să trec peste incident, de parcă trupul meu ar fi ales instinctiv să protejeze bucuria acelui moment. Am vorbit nu doar despre dinozauri, ci și despre școală, grădiniță, despre toamnă și micile lor începuturi.
Planurile mele s-au decalat. O vizită la Iași a rămas în așteptare, căci trupul meu a spus răspicat: „stop”. Am rămas acasă, am citit, am terminat Detaliile și am început Eu sunt Emilia del Valle. Mi-am luat și niște bilete – dar povestea lor o las pe mai târziu.
Deocamdată, încerc să-mi recapăt echilibrul și să dau timp corpului să se vindece. Toamna abia a început, iar eu încă sper să recuperez ce am pierdut.
