🌿 Astăzi am simțit nevoia unei pauze – o respirație a casei și a noastră, a tuturor. Atmosfera domestică a prins rădăcini prin treburile mici și firești, acele gesturi care țes, fără să ne dăm seama, un sentiment de ordine și liniște. Ne-am mișcat prin casă și pe lângă ea, lăsându-ne purtați de un ritm simplu și blând.
După-amiaza, la ora trei, soarele a câștigat bătălia cu norii și și-a așezat lumina peste noi. A fost semnul să ne desprindem de ziduri și să ne bucurăm de apă, de aer, de tihna unei piscine. M-am așezat cu o carte în mână – „Zilele abandonului” de Elena Ferrante. E o lectură tulburătoare, stranie chiar, dar care mă atinge într-un fel neașteptat. Mă recunosc pe alocuri, chiar dacă nu în limbaj sau gesturi, ci în umbrele interioare pe care le poartă personajul principal.
Ziua a curs simplu, fără pretenții, dar cu o frumusețe liniștitoare. Am savurat fiecare clipă așa cum a venit, cu recunoștință pentru normalul acesta atât de prețios. Mâine ne așteaptă alte planuri – nu știu dacă vor ieși, dar știu sigur că azi mi-am găsit un colț de pace. Și sper ca soarele să rămână aproape, pentru că, la urma urmei, e mijlocul lui august și încă e loc pentru zile calde. 🌸
