În Paradis, începutul de zi este portocaliu. Ca o miere onctuoasă care vrea să mă învelească protejându-mă de tot ce e rău.
Cum în Paradis nu poți sta mereu, am plecat la aeroport.
Când călătorești mai des, percepția e diferită. Nu mai există teama de a nu te descurca (nu a fost prezenta nicicând la mine) sau mai știu eu ce alte anxietăți. Ai timp să te uiți la altele cu precădere la marea de oameni care trec pe lângă tine, cu care, probabil, nu te vei mai vedea niciodată. E un amestec de chipuri, mirosuri, culori, sunete copleșitoare pe alocuri pe care trebuie să le gestionezi neexistând altă soluție.
E fascinantă lumea aeroporturilor pe care unii dintre noi o pot cuprinde în cuvinte mult mai inspirat decât mine.
Mă pregătesc să zbor. Ce fericire!
Pentru mine,zborul este un simbol al libertății, al eliberării de povara pământească și al explorării necunoscutului. Suntem cu toții, într-o oarecare măsură, zburători în sufletul nostru. Însă, atunci când mă gândesc la zbor, îmi vine în minte o întreagă paletă de stări și senzații care îmi definesc călătoria în viață. Pentru mine, zborul devine o metaforă profundă, plină de nuanțe și reflexii asupra modului în care trăirile mele se împletesc cu experiențele acumulate de-a lungul anilor.
Sunt momente când îmi retrăiesc amintirile, într-un dans melancolic între bucurie și regrete. Îmi amintesc de tinerețea plină de idealuri și vise neîmplinite, dar și de momentele de succes și realizările care au însemnat mult. Zborul devine astfel o reminiscență a dorinței de a evada din cotidian, de a mă regăsi, de a explora noi orizonturi. Sunt la momentul când am trecut un prag, trăiesc o perioadă de reflecție, dar, în același timp, simt că se pot deschide uși spre noi posibilități.
Mă încearcă tot soiul de stări complexe, profunde. Este un moment în care se simte gustul amărăciunii ce vine din acceptarea trecerii timpului, dar și o eliberare din presiunea socială de a corespunde unor așteptări. A sosit momentul să învăț să mă iubesc și pe mine așa cum sunt, cu imperfecțiuni și vulnerabilități. Zborul devine un act de auto-împuternicire, de a ieși din carapacea construită în jurul așteptărilor exterioare și de a mă regăsi autentic.
Senzațiile trăite în această etapă a vieții sunt adesea un amalgam de bucurie și tristețe. Investesc în pasiunile puse prea mult la păstrare, mă aventurez în activități noi, călătorii sau hobby-uri pe care nu am avut ocazia să le explorez mai devreme. În același timp, resimt regretul pierderii, fie că este vorba despre pierderea unei persoane dragi, retragerea copiilor în viața lor de adult sau chiar despre propria sănătate care poate fi mai fragilă. Aceste experiențe constituie un fel de greutate pe aripile mele, dar care, paradoxal, îmi oferă și o nouă putere.
Poveștile unei femei de 55+ sunt, prin excelență, narațiuni despre zbor. Fiecare decizie, fiecare alegere, fiecare moment de curaj reprezintă o călătorie. Povestea mea include o aventură de călătorie în străinătate, un hobby nou descoperit, sau poate doar momente de liniște petrecute în natură, care îmi oferă ocazia să reflectez. Nu mă tem să împărtășesc prin poveștile mele provocările și victoriile, bucuriile și tristețile, acestea fiind un simbol al rezilienței și al transformării.
Astfel, zborul pentru o femeie de 55+ este un amalgam de experiențe, de senzații care adesea se împletesc într-o tapiserie bogată a vieții. Este o invitație la auto-descoperire, o celebrare a libertății interioare și o reafirmare a identității proprii. La această vârstă, zborul nu este doar despre a evada, ci despre a asculta vocile trecutului și a le integra în prezent, pentru a construi o viață plină de sens și de împlinire. Nu doar că zbor ci îmi transform zborul în artă vie, o poveste continuă ce merită să fie spusă și ascultată.
După amiază, odată ajunsă în regat, totul a intrat în alt registru. Unul în care cunosc multe lucruri ele conferindu-mi o siguranță și un confort.
Pregătită pentru experiențe noi, din orice registru vor fi ele.
