Puțin trecut de miezul nopții. Miezul nopții de aici, din regat, pentru că la noi oamenii sunt în creierii nopții. Am parcurs o zi lungă care a început ieri dimineață, atunci când am plecat de acasă cu un răsărit de soare ce prevestea o zi bună.
Cu puțină întârziere, ce-i drept, așa a sosit autocarul însă am călătorit bine. Atât de bine că am putut citi „Legea copiilor” de Ian McEwan (care mi-a mers la suflet) și am vizionat și Hachi, de fapt revizionat pentru că asta rula pe display-ul din interior. Data trecută când am plecat la aeroport, asta la final de noiembrie, am revăzut Kate și Leopold și am citit „Brooklyn” de Colm Tóibin.
În aeroport am intrat pe la 15:30 și după ce am trecut de control am stat la răscruce de porți pentru că zborul meu fiind atât de târziu iar eu ajungând atât de devreme, nu era încă afișată poarta de unde ne vom îmbarca.
Mi-am luat o sticluță de apă și am început cealaltă carte pe care o aveam în rucsac, „Penelopiada” de Margaret Atwood. Un sandviș și câțiva biscuiți am ronțăit, alături de o cafea, navigând alături de Odiseu, urmărind intrigile de la palatele din Itaca și Troia, admirându-le pe Elena și Penelopa. Am terminat cartea cu două ore înainte de a începe îmbarcarea bucurându-mă că am putut petrece timp de calitate.
O mâhnirea tot am avut pentru că din tot puhoiul de oameni care se aflau în aeroport nu am văzut pe niciunul cu o carte în mână, fiind pentru prima dată când se întâmpla așa ceva. Or fi fost, poate, dar nu în raza mea de acțiune și oricum într-o crasă inferioritate numerică față de cei cu telefoane.
Ceva întârziere am avut și la avion însă aceasta s-a recuperat din zbor, aterizând la ora stabilită pe Aeroporul Stansted. Cum formalitățile de check-out au fost rapide am reușit – nesperat – să prind autocar spre Colchester așa nemaifiind nevoită să aștept până dimineață următoarea mașină. Eram foarte pregătită și pentru această variantă, în bagajul meu existând încă doua cărți.
Acum sunt în drum spre Răzvan, ultimul segment, unde voi ajunge în aproximativ jumătate de oră. Degeaba privesc pe geam pentru că se văd doar ledurile albastre din interior, afară fiind beznă. Nu plouă, în termometre înghesuindu-se 5 grade și nici vântul nu bate. După ce am luat biletul, am intrat la Nero să-mi cumpăr o cafea însă rândul fiind prea mare și barmanul prea încet, nu m-am încadrat in timp. Voi bea la Răzvan un ceai că de cafea e prea târziu.
Am revenit în locul acesta pe care pur și simplu îl ador. Nu m-am săturat chiar dacă vin de-un deceniu și înclin să cred că nu mă voi satura niciodată. Îmi pare rău că nu-i Luca alături de mine însă absenta lui e motivată, tânărul terminând astăzi prima lui sesiune, și nu oricum ci integralist.
Pregătită de noua aventură de data asta doar în doi.
