machetedidactice.com

Pisiceli la Rainbow Land

Cum toată săptămâna am vorbit de animale de la fermă, aceasta fiind tema la unele grupe de grădiniță, am încheiat săptămâna cu același subiect, de data asta la Rainbow Land, locul unde petreci timp de calitate!

Copii au fost puțini, boala fiind prezentă prin toate colțurile din oraș, copiii și nu doar ei fiind atinși de tot soiul de gripe și viroze manifestările lor fiind din cele mai variate, pe unii lăsându-i lați la pat. Dar chiar și așa, întâlnirea de ieri a fost una specială, deosebită plină de emoții și frumos.
Cartea pe care le-am adus-o are o poveste lângă poveste eu cumpărând-o din Israel, numele ei Pete the Cat and the Cool Cat Boogie. Chiar dacă este în ebraică și are formatul specific acestei țări, a fost interesant pentru copii exact așa cum a fost și pentru mine atunci când am cumpărat-o. Și nu doar asta, pentru că am luat cartea la Marea Moartă, prietena mea citind-o cu voce tare, apoi traducând-o ceea ce a reprezentat o premieră și o bucurie reală.

Ori eu, ca de fiecare dată, duc bucuria mai departe pentru că văd ce important este acest lucru. Am citit povestea mai mult din imagini, fiind alături de motanul Pete cel dornic de dans și voie bună, dar extrem de sensibil și supărăcios.

A fost momentul în care notele muzicale s-au cerut a veni în atenția celor mici. Căsuța notelor a apărut și ea, portativul și cheia Sol, după el venind și portativul și cheia Fa (asta pentru pian) iar de aici dialogul s-a diversificat. Frumos, interesant și gustat de copii și de mine de asemenea.

Dacă am dansat? E mai mult decât evident pentru că motanul Pete a fost foarte explicit îndrumându-ne pas cu pas.

 

După atâta dans am luat o pauză timp în care copiii au mai rezolvat niște cerințe de pe fișele pregătite. Și toți au dorit de unde se vede treaba că așa trebuiau să fie ordonate activitățile.

Nici experimentele nu au lipsit, cel cu lipici lichid, colorant și detergent de vase aducând forme și dantelării pe care oamenii greu le pot realiza.

 

Meștereala zilei a fost cea a unei pisici, despre care am povestit aici. E specificat de ce materiale aveți nevoie pentru a o face.

Săptămâna animalelor de la fermă și meșterelile ei

Săptămâna viitoare va fi despre animale sălbatice. Sănătoși să fim că le luăm pe toate la rând. Spor și inspirație!

Lasă un răspuns