De când mă știu mi-au plăcut poveștile. Cele scrise de alții că eu nu m-am încumetat să o fac cu toate că aprecieri am mai auzit pe ici pe colo. Poate dac-aș fi insistat și perseverat s-ar fi ales ceva însă nu despre mine este vorba acum ci despre acest articol apărut în Europa Liberă, articol semnat de Oana Despa. Iar ce am citit acolo m-a îngrijorat nu că aș fi fost străină de fenomen.

Am adunat câțiva ani buni de când car după mine cărțile pentru a le aduce în fața copiilor, anul trecut având o experiență și mai interesantă atunci când am dus teancuri de cărți în fața doamnelor care-i educă pe copii. Ce am văzut atunci a fost foarte trist pentru că din zecile de femei cu care m-am întâlnit doar câteva cunoșteau nume ale scriitoarelor de literatură pentru copii din România. Ori nu putem spune că nu sunt povești peste care să nu ne aplecăm deoarece sunt foarte frumoase și merită cunoscute, promovate.

Se cunoaște faptul că puterea exemplului este cea mai mare iar exemplul vine dinspre adulți către copii. Când nu îți vezi părinții niciodată cu o carte în mână ori când cartea nu se află niciodată pe lista de cumpărături e greu. Dacă la asta se mai adaugă un dascăl care nu citește deloc și are o atitudine ostilă în acest sens procentele arată așa.

Ce e mai trist este că au fost multe programe în care cartea s-a aflat la loc de cinste doar că în loc ca educatorii/profesorii/părinții să se aplece asupra lor, cu adevărat citindu-le și analizându-le. s-au făcut milioane de fotografii iar când să se treacă l-a lectură n-a mai fost timp.

E foarte trist că lumea nu citește pentru că face acest lucru pentru că nu dorește nu pentru că nu este timp, loc, bani etc. Nu se citește pentru că nu se dorește. Iar asta nu-i de acum ci dintotdeauna. Sunt oameni care n-au citit o carte, n-au mers niciodată la un spectacol ba chiar n-au ieșit din satul în care s-au născut și au trăit bine mersi. Nu poți convinge pe cineva doar ținându-i teoria lecturii pentru că nu are cum să-și dea seama ce pierde. Gustul pentru lectură se cultivă iar pentru asta este nevoie de răbdare, perseverență și determinare, dar mai ales drag de slove.

Las mai jos articolul poate-l citiți. Apoi analizați-l. Apoi interveniți. Poate schimbăm ceva măcar fiecare în pătrățica lui.
De ce nu citim în România. Viață de scriitor, între un venit de 7% din vânzări și glorie efemeră