Începutul ăsta de zi are tușe aparte pentru că de mâine va fi altfel. Tânărul va pleca la universitate iar eu va trebui să-mi văd de viața mea fără a-l sufoca.
Am stat alături (alături însemnând 24/24 cu foarte mici excepții) până acum și am ajuns în momentul în care e foarte bine că trebuie să ne despărțim.
Știu ce am crescut și cum.
Știu ce ingrediente am sădit și în ce mod.
Știu că este pregătit pentru ce urmează.
Citesc numeroase păreri despre sindromul cuibului gol și cum ar fi bine să procedeze părinții în atare situație. Am trecut prin el atunci când fiul meu cel mare a plecat și nu doar de acasă ci din țară. Mai știu că am rămas atunci cu cel mic și cu multe de rezolvat însă am trecut peste toate cum m-am priceput.
Mai știu că mi-am dat toată silința să devin o mamă mai bună, mai informată, mai echilibrată studiind și informându-mă de la cei mai pricepuți. Am luat de la ei ce s-a potrivit cu familia mea și cu felul nostru de a fi adaptând și mutând pe noi. Am avut reușite, dar și eșecuri cele din urma, din fericire, minore.
Așa că, am multe elemente care alcătuiesc tabloul la care privesc iar ce văd acolo e de bine.
Chiar dacă profesioniștii la care eu am tras cu ochiul au păreri diferite de ale mele în unele cazuri, ca părinte care s-a ocupat în adevăratul sens al cuvântului de educația copilului, știu că el va trebui susținut financiar pentru a putea învăța așa cum se cuvine pentru că dacă tânărul lucrează nu poate avea randamentul scontat la universitate. Acești trei ani de licență trebuie să fie alocați studiului iar eu voi face tot ce-mi stă în putință ca acest lucru să se întâmple chiar așa, singură cum sunt, tatăl lui având alte planuri în ceea ce ne privește.
Cât despre mine, doar sănătoasă să fiu pentru că niște gânduri am, care de data asta sunt despre mine, mă cuprind doar pe mine, cea cu care m-am întâlnit în vară rămânând surprinsă.
E o toamnă colorată și prietenoasă iar reflexiile culorilor sale dau visurilor noastre tușe speciale, calde, realizabile.
Știu că pot cât ține de mine însă nu e doar hotărârea mea când vine vorba de viață și cursul ei.
Asta scriam acum trei zile iar între timp am făcut tare multă treabă. Am reușit să ne mutam și să amenajăm apartamentul pe care l-am închiriat. E unul micuț și intim, în care am găsit doar strictul necesar în ceea ce privește mobila, în rest amenajând noi totul. Iar ce a ieșit ne reprezintă căutând de a aduce de acasă atmosfera cunoscută atât de iubită, dătătoare de siguranță și confort.
Mai sunt câteva zile și va începe noul an universitar. Ne așteaptă un nou început, pentru fiecare diferit, dar și cu tușe petrecute împreună.
Fericiți să dăm curs unor noi provocări.
