Nu s-au înșelat cei de la prognoza vremii când au spus că astăzi va ploua pentru că așa a și fost. E drept, dimineața în reprize pe la prânz puțin după care a fost numai bine de explorat.
Pentru mine, aceste deplasări implică multă mișcare și trag de mine cât pot pentru a-mi atinge obiectivele. Care sunt acelea? În primul rând să am parte de cât mai multe experiențe senzoriale. Să observ arhitectura și cum sunt distribuite casele. Dimineața, devreme, când traficul nu este atât de mare, din casele oamenilor răzbat anumite sunete și se strecoară tot soiul de arome matinale. Vegetația și cum anume este ea dispusă, florile și arbuștii predominanți, mobilierul stradal, la toate mă uit.
Apoi oamenii cu tot ce ține de ei și pot eu cuprinde. Mă uit la chipurile lor, coafuri, îmbrăcăminte, adulmec mirosurile care rămân în urma trecerii lor. Sunt atentă la limba pe care o vorbesc și la gestica pe care o au atunci când sunt angrenați într-o discuție. Toate aceste lucruri mă fascinează si-mi creează o stare de bine dacă le urmăresc și observ.
Atunci când în cale îmi apare un obiectiv turistic încerc să văd ce știu despre perioada în care a apărut ori ceva legat de aceasta. Nu pot afirma că zăbovesc cu orele, dar nici nu trec ca gâscă prin apă. Citesc toate panourile, caut pe internet dacă este necesar intru într-o stare pe care n-o pot descrie ca un soi de întoarcere în timp pentru că-n mintea mea se țes tot felul de povești. Stau cât simt că e nevoie pentru a se așeza ceea ce tocmai am văzut.
Nu fac parte din categoria care bifează o dată un obiectiv turistic și gata, ci prefer să revin de câte ori am ocazia pentru că am observat că e mai interesant așa de fiecare dată adăugând ceva nou la ceea ce deja exista.
Așa am pățit astăzi la Natural History Museum, un loc pe câte l-am descoperit anul trecut, care mi-a rămas în minte prin utilitatea lui, una care ar fi imperios necesară la noi. Și astăzi, în jur de ora 16:00 atunci când am ajuns eu, erau două familii cu copii de grădiniță care explorau diferite teme. Atât interiorul cât și exteriorul sunt interesante abia așteptând a fi deslușite.
Centrul orașului avea o anumită forfotă însă nimic deranjant, din contra.
Finalul vizitei a fost unul dulce, alegând a lua un desert pentru băieții care mă așteptau acasă fiind prea comozi pentru a mă urma. Nici nu bănuiesc ce au pierdut! Am mers și astăzi câteva mii de pași adunând peste 10 km. Și mă simt excelent, zău!
