În fiecare vară admir această floare maiestuoasă și o analizez așa cum se cuvine alături de copii. În primii ani alături de fiii mei pentru ca mai apoi să fac acest exercițiu și cu alți copii. În programul de grădiniță nu se află și acest subiect, asta pentru că floarea-soarelui este o plantă care aparține verii, în această perioadă copiii din România fiind în vacanță.
În alți ani așteptam mijlocul lui august pentru activități, atunci ea fiind coaptă și numai bună de recoltat. Puteți vedea ce și cum a fost în unele dintre activitățile noastre citind articolele de mai jos.
Sora-soarelui, o floare mare și mândră, vorba lui Sadoveanu
Florile pot schimba totul. Astăzi despre ciclul de viață al florii soarelui și altele
Floricele pe Câmpia Română și de Vest – geografie clasa a IV-a
Acum am vorbit despre floarea soarelui mai devreme ea fiind încă mică, dar foarte frumoasă și proaspătă. Am avut două flori pentru a le putea studia și n-am pierdut vremea subiectul fiind mai mult decât incitant.
Prin primăvară am cumpărat o carte de la Univers Enciclopedic Junior, Micuța Floare a Soarelui iar acum s-a potrivit de minune.
Cărticica aceasta povestește despre ciclul de viață al florii soarelui, drumul parcurs de la semănat până la recoltat. Cu floarea soarelui în față copiii au putut vedea care sunt părțile componente mai ales că exemplarele noastre erau întregi, cu tot cu rădăcină.
Ciclul de viață a fost apoi refăcut de cei mici cu ajutorul unei fișe care avea secvențele necesare ele trebuind a fi decupate și lipite.
Toate aceste etape consolidează cunoștințele aflate cu atât mai mult cu cât ele sunt repetate în cazul tuturor plantelor, ciclul lor de viață fiind asemănător.
Cum, aveam cunoștință de plăcerea lor de a căuta cuvinte am adus și această provocare în atenția lor.
În funcție de vârstă, provocările au diferit printre ele aflându-se atât cele de dezvoltare a vorbirii, dar și cele din sfera matematicii.
La domeniu creativitate ne-am jucat cu nisip străduindu-se fiecare să-l așeze în niște sticluțe tare nostime în fel și chip.
E cald, foarte cald și dacă nu ne putem duce la nisip l-am adus pe el mai aproape de noi. Spor la povești și activități frumoase!