machetedidactice.com

-16 și parcă nu mi-a fost niciodată mai frig

Ianuarie ăsta e cum nu se poate mai ciufut, pentru că vreau să cred că problema e la el nu la mine. E așa de frig că nu știu cum să-mi mai adun optimismul făcut țăndări pentru a fi funcțională.

 

Nici nu știu cât contează amintind că nu-mi place iarna și frigul pentru că se pare că pe măsură ce mă coc devine o caznă să o suport. Și ca să fie în bună regulă, m-am întâlnit astăzi cu un tânăr care tot de asta se plângea, adică de frig. E mai tânăr cu vreo douăzeci de ani decât mine și cu asta nu mai trebuie să completez nimic.

Ciuda e mai mare că am un sentiment acut de foame și sunt nevoită să-i țin piept, de parcă pieptul meu ar trebui să funcționeze ca un scut. Ori poate mintea?! Am cam dat greș la capitolul minte că dacă aș fi procedat altfel nu aș fi fost unde sunt acum.

Mă rog, tardiv pentru multe însă… nici un însă, merg mai departe!

La fel ca ieri, după amiaza a fost de vis pentru că copii, asta e clar.

Seara a aparținut unui film despre care am tot auzit voci comentând. Și ce film! Musai de vizionat nu cu stomacul plin.

Și e de citit și articolul din Time.

A Survivor Recalls the Harrowing 1972 Plane Crash Behind Society of the Snow

Roberto Canessa at the site of the real-life 1972 Andes plane crash

Să vă fie cald, zău! Nu-ți mai trebuie mare lucru.

Lasă un răspuns

%d