machetedidactice.com

„Imagini ascunse” de Jason Rekulak

De Jason Rekulak și cartea semnată de el, Imagini ascunse, am aflat de la cineva (păcat că nu-mi mai amintesc numele) care este în Clubul de lectură și a fost o chestiune de impuls pentru că la prima comandă cartea a sosit la mine. Cu siguranță mi-a plăcut coperta, dar și mai sigur știu că cine a recomandat-o înseamnă ceva pentru mine. Și Crăciunul a fost momentul în care s-a cerut citită, nu știu cum s-a desprins din teancul care nu se mai micșorează deloc, din contra tot sporește precum lucrurile din poveste, două zile trebuindu-mi în a o parcurge. De multă vreme nu am mai avut această experiență, dar în ziua de Crăciun și următoarea atât am făcut; am citit și m-am uitat la un serial pe care-l tot pândeam.


Prezentarea spune că e o scriitură de groază cu forțe supranaturale malefice, dar zău dacă am perceput-o așa. O fi de la perioada asta din an, nu am de unde ști?!

Mallory Quinn este o tânără de nouăsprezece ani abia ieșită dintr-un centru de reabilitare care își ia un loc de muncă într-o suburbi bogată, Spring Brook, New Jersey, ca bonă pentru Ted și Caroline Maxwell. Ea trebuie să aibă grijă de fiul lor, Teddy, în vârstă de cinci ani.

Mallory îndrăgește această nouă slujbă de îndată ce-l vede pe băiețel. Ea locuiește într-o cabană aflată pe terenul familiei Maxwell, face mult sport ieșind în fiecare noapte să alerge și are stabilitatea pe care o dorește. Dezvoltă o relație cu Teddy, un copilaș dulce și timid, care este mereu însoțit de un caiet de desen și creioane. Desenele lui sunt obișnuite: copaci, iepuri, baloane pentru ca într-o zi să deseneze ceva diferit: un bărbat într-o pădure, târând trupul fără viață al unei femei.

Mi-au plăcut foarte mult desenele făcute de copil, ele venind a îmbrăca povestea într-un fel pe care eu nu l-am considerat a fi înspăimântător ci îngrijorător.

Mai degrabă mi-au creat un disconfort cele pe care nu le făcea Teddy, dar care reprezentau un strigăt de ajutor.

Pe măsură ce zilele trec, opera de artă a lui Teddy devine din ce în ce mai ciudată, iar desenele sale evoluează în mod constant în schițe mai detaliate, complexe și mai realiste cu mult peste capacitatea oricărui copil de cinci ani. Mallory începe să bănuiască că acestea sunt niște viziuni ale unei crime nerezolvate cu mult timp în urmă, probabil transmise de o forță supranaturală care sălășluiește în pădurea din spatele casei familiei Maxwell.

Cu ajutorul lui Adrian, un tânăr peisagist și al unei vecine excentrice, Mitzi, Mallory își propune să descifreze imaginile pentru a-l salva pe Teddy – în timp ce încearcă să se împace cu tragedia din propriul ei trecut – înainte de a fi prea târziu.

Mallory Quinn este o tânără intrată într-un experiment medical psihologic bizar, când nu e încă pregătită pentru acest lucru, fiind dependentă de tot ceea ce-i poate pica în mână: băutură, cafea, medicamente, droguri. Povestea ei trece rapid prin dezintoxicare, fără ca cititorul să afle multe detalii. Dependența de droguri i-a distrus relația cu familia, una și așa destul de complicată însă acum are aproape un an și jumătate de când este curată și lucidă, dar mai ales determinată. Acum are o șansă la un loc de muncă ca bonă pentru un cuplu bogat într-un oraș din New Jersey, care este departe de cartierul South Philly în care a crescut. Cuplul care o interveviază pentru a o accepta ca bonă pentru fiul lor este format dintr-un un psihologă, destul de permisivă și înțelegătoare chiar prea înțelegătoare, tatăl fiind cel care pune niște întrebări directe și deranjante în timpul interviului de angajare.

Mallory primește slujba, în mod surprinzător, începe să lucreze și să trăiască un vis. Teddy este dulce și în curând cei doi își inventează povești, înoată în piscină și se plimbă prin pădurea din spatele casei. Sunt minunate descrierile jocurilor și activităților pe care aceștia le fac, legătura dintre ei fiind una încântător de urmărit, eu una reușind a intra perfect în atmosfera descrisă.

Apoi Mallory vede unele dintre desenele mai noi ale lui Teddy care nu seamănă cu nimic din ce știa desenat de băiat înainte. Nu  tehnica o miră cel mai tare ci subiectul, unul profund îngrijorător. Ce anume poate determina un copil de cinci ani să deseneze așa ceva?
Mallory începe să audă lucruri noaptea și are senzația că este urmărită. Oare este vorba de Teddy, bântuit de fantoma unei femei care se presupune că a fost ucisă cu peste 70 de ani în urmă în cabana în care locuiește ea acum? Sunt medicamentele pe care le-a folosit Mallory care i-au făcut creierul să vadă ceva care nu există cu adevărat?
Întrebarea pe care ți-o pui este: cum a putut un psiholog să angajeze ca bonă a fiului ei pe cineva ieșit de la dezintoxicare? Ce pârghii te determină pe tine adult să iei asemenea decizii?
Nu sunt date foarte multe detalii despre dependența fetei de nouăsprezece ani, ele vin mai târziu în poveste, iar modul cum decurg lucrurile după angajare arată minunat. În ceea ce mă privește, la gesturile explicite ale tatălui băiatului față de bonă, unele care m-au dus cu gândul la un prădător sexual și atitudinea acesteia care pare că nu realizează ce dorește bărbatul, soția care nu are nici o reacție, din contră, pare să nu vadă ce se petrece toate mi-au dat sentiment aiurea, de ceva care nu e veridic.
Cititorul are parte de tot soiul de întâmplări în care Teddy are un comportament bizar, pe care mama, specialistă în psihologie reușește să le gestioneze, uneori surprinzând-o pe bonă cu deciziile luate.

În momentul în care se acumulează lucruri care îi tulbură pe bonă și copil deopotrivă, aceasta nu reușește să-și explice poate și pentru că efectul drogurilor pe care le-a luat asupra creierului este unul care creează amintiri false. Pe lângă ea se îngrijorează și cel care a ajutat-o în procesul de reabilitare, care crede că mai poate fi recuperată și luptă în această direcție.

Nu vreau să vă spun exact ce urmează și cum se termină toată povestea pentru că v-aș răpi din plăcerea lecturii însă pot spune că pentru mine această lectură a fost una din care a lipsit ceva, percepând finalul ca fiind unul comic la cum a fost descris, dar ce a salvat întregul a fost legătura copilului cu bona și modul în care aceasta a reușit să gestioneze situația cu el.

Și nu știu cum de s-a nimerit această poveste tocmai acum, în perioada asta în care tata a plecat în altă lume, eu primind în dar de la mama un inel pe care l-am așezat lângă cel de la tata, cu mulți ani în urmă, așa întregind în mintea mea cel mai important exemplu de cuplu pe care l-am întâlnit. Spor la ce mai citiți!

Lasă un răspuns

%d