Când vine vorba de bradul de Crăciun, nu cred să fie vreunul din generația mea și nu numai, care să nu asocieze mirosul de portocale cu Moș Crăciun, mai exact cu Moș Gerilă că așa se numea atunci. Pentru că se mâncau portocale doar în acea perioadă a anului, aceste fructe erau lipite de Crăciun ca marca de scrisoare. Chiar și acum, în plină vară, atunci când portocala cojită pentru fresh își împrăștie mirosul până la nările mele, tot de Crăciun îmi amintesc și mi se pare bizar că e vară și miroase a iarnă.
(sursa foto: aici)
Au trecut mai bine de treizeci de ani de când portocalele nu mai lipsesc de pe piața noastră, în orice perioadă a anului, devenind ceva uzual și la îndemâna oricui și eu mă trezesc tresărind când le detectez mirosului. Ce mecanisme sunt în mintea mea de nu se pot reseta chiar și după atâția ani de practică, de schimbare?
Creierul nostru este foarte complicat și oricât ne-am strădui nu ne putem șterge amintirile întru totul.
Fac parte din noi.
Sunt înrădăcinate în noi.
Atunci când simțim un miros anume, sunt trezite multe amintiri legate de acel miros, deci explicația această ar da răspunsul la întrebarea mea.
Chiar dacă ștergem anumite amintiri, simțurile noastre încă reacționează la anumiți stimuli. Și asta o știu pe pielea mea pentru că în ciuda faptului că nu mai fumez de optsprezece ani, atunci când trec pe lângă cineva care fumează și fumul are mirosul pe care-l știu eu, gura mi se umple de salivă iar nasul freamătă într-un mod anume simțind nevoia să inspir profund. Aș fi putut lesne să mă reapuc de fumat pentru că nimeni nu mi-a înterzis acest lucru, dar nu am mai făcut-o din propriile mele rațiuni cu toate că am adorat să fumez și mai ales să asociez fumul de țigară cu un parfum anume. Consideram melanjul divin și aducător de senzații aparte, era ceva care mă îmbrăca într-un mod în care nu mai semănam cu nimeni, ori cel puțin așa credeam eu atunci. Și cred și acum.
(sursa foto: aici)
Chiar dacă ștergem anumite amintiri simțurile noastre încă reacționează la anumiți stimuli. Mintea nu-și amintește ce s-a petrecut într-un anumit loc, dar corpul își amintește.
Ce?
Despre ce?
Despre multe, bune și rele deopotrivă, momente pe care le-aș vrea înapoi, altele pe care nu le-am gestionat nici atunci și constat cu stupoare că nici acum nu-mi iese prea bine.
Fraze care s-au strecurat prin vene circulând prin toate organele esențiale, nelăsându-le să respire decât perioade scurte de timp cât să fie funcționale. Și culmea, sunt mai multe vorbe și mai puține gesturi deci de aici deduc că poate dacă ar fi fost ceva fizic ar fi dispărut în timp, ori s-ar mai fi estompat.
Sunt momente în care știu cu lux de amănunte ce-și amintește corpul și mă opresc pentru a-mi trage sufletul de dragul vremurilor trecute și a experiențelor avute.
Creierul meu este foarte complicat și oricât m-am străduit nu mi-am putut șterge amintirile care-mi complică viața întru totul.
Dar oare asta-mi doresc cu adevărat?
