machetedidactice.com

„Cină cu ficat și inimă” de Mihaela Apetrei

Poate că nu o să vă vină să credeți, dar eu am aflat despre al cincilea gust, UMAMI, în documentarea mea pentru niște ateliere pe care urma să le țin într-o grădiniță, alături de niște copii atunci când subiectul nostru de învățat și joacă îl constituia gustul. Am făcut, pentru a nu știu câta oară, o planșă în care se lățea maiestuos și o limbă, pe ea fiind delimitate papilele care se ocupă de acru, sărat, dulce, amar.

Când lucram la ea, Luca a avut o remarcă peste care nu am putut trece ea trimițându-mă la căutat. Suna așa:

Nu mai este de actualitate această reprezentare. S-a descoperit încă un gust iar acesta poartă denumirea de Umami.

 

(sursa foto: aici)

Și uite cum am reîntâlnit acest cuvânt în cartea Mihaelei Apetrei, despre care aveam cunoștință de la Odilia, a cărei părere de cititoare am putut-o afla din articolul apărut în revista Literatura de azi, acum deja câțiva ani.

Zilele trecute când mi-a reapărut în față, am decis că este momentul să intru în poveste, așa achiziționând cartea de pe Libris, acolo unde acum o găsiți cu o reducere substanțială.

Acum, când povestea deja s-a terminat, ce păcat!, simt nevoia să vă îndemn să nu o ocoliți pentru că doar așa aveți ocazia să citiți un roman polițist scris într-un mod cu totul aparte, într-o perioadă în care a citi literatură care să te prindă reprezintă o adevărată provocare la cât de mare este oferta.

Nu sunt o mare admiratoare a acestui gen, polițist, citind cu mulți ani în urmă cărțile semnate de Rodica Ojog-Brașoveanu ori ale lui Haralamb Zincă, filmul „Un om în loden” ecranizat după romanul său, „Moartea vine pe bandă de magnetofon” rămânându-mi extrem de viu în memorie.

(sursa foto: aici)

Iată că, întâlnirea cu Murki și Doina, Marc și Alice a avut asupra mea un mare impact. În ciuda faptului că este un roman polițist, nu ai parte de detalii care să se înspăimânte, morbide, dar ești ademenit cu detalii din alt registru artistic și senzorial. Pentru amatorii de artă, galeria unde vor fi expuse alegoriile create la Anvers în 1617-1618 de doi maeștri flamandi Jan Brueghel cel Bătrân (Pictor olandez, 1568-1625) și Peter Paul Rubens (Pictorul olandez 1577-1640) va fi ca un magnet, aici curatorul ei, Murki, oferind informații detaliate. Dintre toate, preferata curatorului este Alegoria gustului și nu e întâmplătoare această alegere, el fiind un gurmand, mare iubitor de arome, texturi, finețuri, acest lucru fiind ilustrat și de înfățișarea lui.

Alegoria gustului este o sărbătoare somptuoasă pentru ochi. Tot ce vă puteți gândi din domeniul gastronomiei: orice băuturi și mâncăruri, vânat și pește, raci, homari și stridii, tot felul de fructe – tot ce este pe această pânză rafinată este capturat cu o acuratețe uimitoare, scrupuloasă, cele mai mici detalii sunt atrase în mod expert. Uită-te la acest strugure! Boabele mari coapte literalmente strălucesc, băute cu suc dulce. Totul aici vorbește despre lux și prosperitate, dar este vorba doar despre asta?

Pe vremea lui Jan Brueghel cel Tânăr, maimuța era un atribut al gustului în asemenea alegorii la modă ale celor cinci simțuri. Stând pe podea și bea vin dintr-un pahar, ea, pe de o parte, dă dovadă de prosperitatea casei în care are loc poza, iar pe de altă parte, este un simbol al diavolului început, poftă, voluptate. Piersicile în simbolistica creștină, ca un măr, înseamnă căderea, iar fructele de smochin înseamnă pofta și fertilitatea.

Scoici de stridii deschise – și tocmai cu stridii regretă eroina acestei imagini! – sunt o delicatesă care stimulează sexualitatea; în simbolismul medieval au purtat o puternică conotație erotică și, în același timp, au desemnat un suflet gata să părăsească scoica pământului. Între timp, strugurii deja menționați, simbolul comuniunii sfinte și sângele imaculat al lui Hristos vărsat pe cruce, rămân neatinse. Preferințele gastronomice ale băuturilor mărturisesc foarte elocvent păcatele a ceea ce se întâmplă.

În colțul din dreapta jos al imaginii, printre alte jocuri se află un păun mort, simbolizând o nemurire violată. Oare această frumoasă doamnă nu și-a vândut diavolul sufletul nemuritor în căutarea plăcerii de moment, răsfățându-se în păcatul glutei în compania unui satir care o seduce? (sursa: aici)

Cântarul de dimineață: 167,3 kilograme. Abia suportă să vadă cifrele. Își prinde capul în palme și simte cum îl năpădește frica. „Proiectul” e singura lui șansă, altfel riscă să fie strivit de propria lui greutate. Știe ce înseamnă kilogramele astea. Inima e încă tânără, face față. Abia în vreo câțiva ani va începe să fie o problemă. Dar genunchii și șoldurile aproape că au cedat, gleznele – nici nu vrea să se gândească la ele, se mișcă tot mai greu, suflă teribil la cel mai mic efort. La serviciu (niște nenorociți, n-au voie să-l trateze așa și totuși o fac) îi strecoară aluzii tot mai transparente la greutatea lui, sugerând că n-ar munci cât și cum trebuie. Deși e cel mai bun. Știe mai mult decât toți ceilalți. Să luăm de pildă, Alegoriile celor cinci simțuri – e singurul care poate deosebi mâna lui Rubens de a lui Bruegel. Toți ignoranții spun că Rubens a pictat chipurile, persoanele. Dar un ochi de expert vede de la o poștă că Bruegel are cel puțin câteva fețe ale lui, în care tușa de natură moartă se vede fără tăgadă cu singura condiție că trebuie să te îndoiești tot timpul de ceea ce știi sau crezi că știi, să-ți pui întrebări, să cercetezi.
„Numai proștii au certitudini”, mormăie în barbă enervat (pagina 23)

Murki este un personaj față de care m-au încercat sentimente ciudate și diverse de la admirație și curiozitate la milă și dezgust. Nu și ură. Rețetele descrise de el, modul în care le prepara, felul în care pregătea masa în așteptarea invitatului, de fiecare dată doar unul singur, acest ritual era menit a-i aduce sentimentele după care tânjea atât de mult. Fiind întrega viață respins, considerat un ciudat, bărbatul de 42 de ani a căutat într-un  fel ciudat și bizar să ajungă la ele. Și aproape a reușit.

Se pregătea febril să-și întâmpine invitatul. Îmghețata era încă de ieri la congelator, iar mousse-ul de citrice aștepta să-și găsească culcuș între crustele de aluat. Era un mic dejunde 5 stele, de Ritz. Nu ca să te saturi, ci ca să te bucuri. Spumos, aerat. Umplu găoacele gălbui și le așeză pe un platou verde, simplu. Paharele înalte din sticlă roz așteptau șampania. „La 9:30 dimineața, boierește”, murmură Murki în barbă zâmbindu-și ușurel, încântat. De mult voia el un așa mic-dejun, dar n-avusese cu cine.

Așeză tacâmurile – două lingurițe mici de argint pentru înghețată și un set furculiță – cuțit cu mânere emailate, într-un verde crud. Apoi șervețelele de olandă, simple, liliachii. Masa arăta splendid. Nu mai trebuia decât să aștepte. (pagina 171)

Pe Doina am îndrăgit-o cel mai mult în ciuda faptului că autoarea insistă repetat pe urâțenia ei, una căpătată în urma unei altercații în stradă, cu niște țigani. Era crestată pe față de la gură până la ureche, mușchii fiindu-i secționați până la măsele. În ciuda intervenției chirurgicale la care fusese supusă, obrazul rămăsese sugrumat de o ață iar asta se vedea și mai tare atunci când râdea ori plângea. Se ocupă alături de colegul ei, Marc, cel pe care-l iubea în taină, de acest caz, fiind cea care duce greul anchetei făcând cele mai amănunțite investigații. Ce se petrece cu ea, ce deznodământ au acțiunile lui Murki, dacă mai există cineva care să schimbe cursul investigației va trebui să aflați singuri pentru că nu doresc a vă fura această plăcere.

În acest roman nu poate fi omisă prezența rețelelor sociale, cea a Facebook-ului fiind cel mai des amintită, invitațiile la mesele oferite de Murki fiind făcute pe această platformă.

FACEBOOK Status: Aluaturi dulci și sărate, frământate îndelungat cu pastă de pepene negru și umplute cu dulceață de naramză aromată cu tonka și cardamon. Parfumuri și catifelare, ca o piele de domniță. Aștept înscrieri. (pagina 212)

Inevitabil gândul te duce la pericolul pe care-l pot reprezenta aceste rețele dacă atitudinea pe care o ai tu, utilizator, nu este una echilibrată și precaută. Cum te poți duce în casa unui străin pentru a sta la masă, atâta vreme cât nu cunoști nimic despre gazdă? Cât de curios poți fi într-o direcție ori altă lăsând garda jos?  Astfel de invitații pot degenera, ceea ce s-a petrecut asupra participanților la ele, doar că nu atunci ci mai târziu, efectele fiind ucigătoare. La propriu.

Una peste alta, această carte vă oferă multe dintre ingredientele pe care doriți să le regăsiți într-o lectură. Și cred că s-ar putea și ecraniza cu șanse de mare succes. Spor la citit!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: