Să tot fie cinci ani de când într-o după-amiază am primit un telefon de la buna mea prietenă din liceu, cea care acum avea o fată de gimnaziu. Era disperată să găsească o carte scrisă de Italo Calvino și pentru că doamna profesoară dăduse un termen pentru a fi citită, nu știa de unde și cum putea să intre în posesia ei pentru ca școlărița să rezolve cerințele. În biblioteca mea nu era, nici nu aveam cunoștință de ea, dar după ce am căutat și întrebat pe unde am putut, am sunat la doamna profesoară cu care eram și sunt prietenă, rugând-o să ne ajute. Așa a ajuns cartea la copilă, dar și la alți colegi de-ai ei, care au scanat-o și citit-o. Doamna de română nu bănuia că erau epuizate tirajele și că povestea cu pricina nu era de găsit pe nicăieri.
Uite că, acum, după atâția ani, căutând niște titluri întâlnite în cursul citirii unei cărți, am dat într-un anticariat și peste această carte pe care nu m-am putut abține în a o achiziționa.
Vicontele tăiat în două, de Italo Calvino, căci despre ea este vorba, face parte din trilogia strămoșilor alături de Baronul din copac și Cavalerul inexistent. În paginile cărții apărută la editura Univers, Calvino ne spune povestea bizară a vicontelui Medardo de Terralba care intră în război în Europa Centrală și, imediat ce intră în prima sa bătălie, este despicat în jumătate de o ghiulea care-l lovește chiar în piept. După luptă, una dintre jumătățile sale este preluată de călugării creștini, alta de vrăjitorii turci și ambii supraviețuiesc uimitor.
Vicontele tăiat în două este un roman dificil de plasat în genul literar, deoarece este alcătuit din mai multe fire narative în cadrul cărora apar elemente filozofice, de basm și istorice. Naratorul este intern, deoarece coincide cu unul dintre personaje, în acest caz cu nepotul protagonistului, care spune povestea în funcție de punctul său de vedere.
În cartea lui Calvino, cele două jumătăți ale protagonistului – Medardo, viconte de Terralba – se întorc în satul lor din Italia, pe rând, fiecare cu jumătate lui din corp. De asemenea, aduc jumătate din fosta lor personalitate comună; jumătatea stângă este virtuoasă, jumătatea dreaptă este vicioasă. Jumătatea vicioasă trăiește în castel și se comportă cu răutate, jumătatea virtuoasă trăiește în pădure și face fapte bune. Și foarte repede, sătenii își dau seama că ambele jumătăți sunt insuportabile: că, mai mult decât să trăiești cu bunătatea uneia sau cu răutatea celuilalt, ceea ce face viața nenorocită pentru toată lumea din sat este că fiecare jumătate este convinsă că este adevăratul viconte și se simte atât de bineînțeles de drept în acea convingere, încât cealaltă jumătate nu poate să nu fie, în consecință, atât de greșită încât trebuie anihilată.
Ambele jumătăți se îndrăgostesc de Pamela, o păstoriță, personaj important al cărții.
Prins cu chingi în șaua săltărețului său cal, Medardo de Terralba suia și cobora printre rîpe dis-de-dimineață, aplecându-se în vale și scrutând cu ochiul său de pasăre răpitoare. Astfel o zări pe păstorița Pamela în mijlocul unei pajiști, dimpreună cu caprele ei.
Vicontele își spune: „Iată că eu, printre puternicele mele sentimente, nu posed nici unul care să se asemene cu ceea ce oamenii întregi numesc dragoste. Și dacă pentru ei un sentiment atât de nătâng are o astfel de însemnătate, ceea ce i-ar putea corespunde în ființa mea ar fi cu siguranță ceva minunat și teribil”. Și hotărî să se îndrăgostească de Pamela, care, durdulie și desculță, doar cu o simplă rochiță trandafirie pe ea, stătea lungită în iarbă, moțăind, vorbind cu caprele și sorbind parfumul florilor. (pag. 72)
Pamela ajunge să iubească ambele părți ale vicontelui care datorită ei se vor reuni.
Vicontele tăiat în două rămâne o lectură bună pentru cei care doresc să se apropie de Calvino într-un mod mai puțin incisiv și mai puțin direct. Lectura potrivită pentru copiii de gimnaziu, așa cum am aflat de la prietena mea profesoară de limba română, care vor putea înțelege diferența dintre bine și rău, precum și consecințele acțiunilor lor. Printre altele, în carte autorul se referă și la poeții decadenți reprezentați de leproși și la relația dintre om și știință reprezentată de dr. Trelawney. Tema centrală este însă omul înjumătățit, împărțirea dintre bine și rău, între stări și incomplet. Tema diferențelor apare întotdeauna actuală și, prin urmare, reflecțiile lui Medardo sunt utile și ușor de înțeles de către cititor, într-adevăr aproape reflective.
