Când în geantă nu mai găsești lucrurile cu care erai obișnuită

Azi am fost în vizită la domnișorul Ciprian, la Stupca. Nu era acasă, dar acordurile viorii sale se aud mereu, așa cum îmi pomenea prietena mea, Luminița, cea la care m-am gândit atunci când am ajuns acolo. Și nu doar la ea mi-a fugit gândul ci și la Cristina, cea iubitoare de acorduri fine.

Așadar, am ajuns la Stupca și printre altele (despre care voi povesti însă nu acum, aici), am mers la cimitirul din sat cu intenția să aprindem o lumânare.

 

Luca m-a întrebat:
– Mergem, dar avem lumânări? Nu cred să găsim acum pe nimeni la biserică (era trecut de ora patru după-amiaza).
– Dar nu e nevoie de lumânări. Am eu!
– Bine. Dar cu ce le aprindem?
– Am și chibrit.
La care am zâmbit amândoi fără a spune nici un cuvânt.
Chiar așa. În geanta mea de cucoană găsesc acum lumânări și chibrituri, plicuri de magneziu și medicamente de tot soiul și nu-i exclus ca nu peste mult timp să am și-un tub de Corega. Odinioară, în geanta de cucoană erau cu totul alte chestii și nu mă gândeam că voi ajunge, așa de curând, să le înlocuiesc.

Nu știu dacă e bine să pomenesc că am ajuns în momentul în care am de luat medicamente în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi ceea ce în tinerețea mea acest fapt era asociat cu bătrânețea.

Dacă mă simt bătrână? Da, de multe ori mă simt de parcă aș avea 425 ani și nu-mi pot imagina când a trecut timpul și cum de nu l-am valorificat mai eficient.

Am mai trăit un așa sentiment mai anii trecuți, când la malul mării fiind copilul m-a întrebat dacă mai pot face roata și podul din picioare așa cum îl făceam când eram copil. Răspunsul a fost pozitiv, evidente, nici una nici două încercând a efectua o roată așa, ca la carte. Ce să vezi? Am ratat de câteva ori (nici nu eram încălzită, asta o altă prostie de-a mea) până să o pot face și am rămas cu mirarea și-un junghi în spate. O mirare foarte mare dealtfel și de nepriceput cu toate că era extrem de ușor.

În mintea noastră suntem convinși că putem face o grămadă de lucruri pe care cândva le dovedeam dintr-o suflare, numai că anii și mulți alți factori schimbă datele. E firesc să fie așa doar că regretul rămâne și se mai strecoară și neputința. Și e valabil în cazul tuturor, mai devreme sau mai târziu.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: