Ca să mergi mai departe trebui să-ți tragi sufletul. Din când în când, chiar dacă simți că nu poți

Înșiruirea de zile tensionate, cu o impredictibilitate totală, cu zvonuri care te sugrumă la propriu nu se mai sfârșește. Parcă ele, zvonurile, vin mai terifiante și înnebunitoare de nu știi cum să faci să-ți iasă slalomul.
După o primăvară ratată, în care am furat ceva imagini cu o frunză verde crud ori o păpădie înflorită a urmat o vară în care nu am reușit să pășesc printre valurile mării la malul ei și am ratat o vizită la Londra care era programată cu lux de amănunte, privesc acum pe fereastra care mi-a văzut tot soiul de priviri de la cele mai disperate la cele cu un licăr anemic, străveziu cum aproape dispare și toamna acestui an. Mai e mai puțin de o lună și gata! va fi istorie, așa și anii noștri.
Sentimentul inutilității, neputinței, disperării e acut, nepermis de acut și momentele în care reușesc să mă abat de la el e atunci când intru în lumi pe care acum le apreciez tot mai tare, mai profund, mai simplu. Natura și viețuitoarele ei, prin lupta pe care o duc firesc, fără scrupule, oferă lecții nebănuite pe care noi, în lumea bipedă, nu le putem urma întocmai așa încălcând o serie de reguli pe care ne-am străduit să le implementăm la o scară cât mai largă vreme de sute de ani. Cică să ne fie bine!
Lupta pentru supraviețuire în lumea oamenilor e diferită de cea din regnul necuvântătoarelor, tocmai pentru că există dialog. Ori așa ar trebui să fie.

Revenind la natură, astăzi am reușit să trag cu ochiul într-un stup și ce-am văzut acolo mi-a dat mult de gândit, însă așa simt de fiecare dată.

Dacă în primăvară-vară mă minunam de hărnicia lor și de productivitate, acum, în lumina arămie am descoperit o familie de albine care se mișca cu încetinitorul, dornică să prindă o rază blândă de soare, făcând abstracție de crizantemele multicolore care le împrejmuiau.

Erau așa de obosite că abia se mai târau și această imagine nu are cum să nu te miște. Se pare că virusul ăsta nu a bulversat doar pe oameni ci și plantele și insectele. La toate acestea a contribuit și vremea, ori prea ploioasă ori capricioasă roadele care acum se culeg având propria lor poveste.

Ce va mai urma? Cine poate ști! Acum, la această oră târzie din noapte știu că Biden a câștigat alegerile din State, tezele în școlile din România nu se mai dau, școlile sunt închise de luni – toate școlile, mai am ceva de lucru și o tonă de întrebări, temeri, spaime. Îmi tot repet că ce-o să facă toată lumea o să facem și noi, măcar de-am fi sănătoși. Și am clipe când cred asta, că vom răzbate cumva, nu știu cum!

Numai că, precum albinele despre care am pomenit mai sus, sunt teribil de obosită. Teribil.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: