Toată ziua a stat a ploaie. S-a tot întunecat cerul și a bătut vântul ba chiar a tunat iar gândul mi-a fugit la niște cărți pe care le-am cumpărat în 2002, atunci când banii aveau altă valoare. Nu le-am mai văzut de atunci și nici nu s-au mai găsit de cumpărat, dorind la un moment dat a le dărui cuiva.
Este vorba despre Ursulețul Winnie și Ziua furtunoasă, cea care are o parteneră, „Ursuleţul Winnie şi copacul cu miere ” despre care scriam aici în 2014. E de prisos să mai menționez că nu-mi vine să cred câți ani au trecut și cum ne-au rămas atât de vii în memorie.
Așa cum nu pot uita caseta cu Winnie pe care, la un moment dat o știam pe de rost. Acum când a reauzit-o, după atât de multă vreme, Luca s-a oprit din ce făcea iar fața i s-a luminat. Cum nu se putea altfel.
Am scos cartea din biblioteca copiilor și mi-am dat seama că nu am scris nimic despre ea atunci când am prezentat-o pe cealaltă. Nu știu de ce s-a întâmplat așa, dar iată că am revenit la ele și m-am hotărât să v-o aduc în atenție pentru că merită. Aceste două cărți au un plus prin prezența unui CD în care lectura este făcută de inegalabilul Florian Pittiș. Atașez câteva rânduri din carte, așa cum le citește el, pentru a vedea ce minunăție.
Povestea întreagă o puteți asculta mai jos, dacă veți dori.
Am revăzut, alături de Luca, desenele făcute de Disney și ne-am reamintit de vremurile în care eu eram mult mai tânără iar el un copilaș de doi-trei ani. De data asta Răzvan nu a mai fost alături de noi, dar sunt sigură că le-ar fi privit și el, încă o dată.
Am făcut o fișă de lectură pentru cei care sunt amatori de așa ceva.
Am ales ca imagine „efelanții și nestăvuicile” care atunci au făcut senzație.
La fișele de matematică pe care le-am făcut, am atașat imagini din carte. Dacă vă sunt de folos, să-mi scrieți și le trimit cu drag.
Astăzi a fost ziua lui Winnie pentru noi, cu tot vântul, tunetele și ploaia care nu a mai venit. Și a mai fost despre noi și clipele petrecute împreună ca de atât de multe ori până acum. Ori dacă ne înfloresc zâmbetele pe față înseamnă că e de bine. A fost de bine, chiar foarte bine. Restul sunt în așteptare.
Am avut chiar și un musafir curios pe care l-am lăsat să afle ce era de aflat. Spor la citit!