Fălticeni, 29 aprilie 2020
Pandemie: infectați 11978/ decedați 688/ vindecați 3569
Am decretat ziua de astăzi ca fiind ziua lui Winnie și a vântului. O zi fericită, bineînțeles, fără a intra în amănunte.
Miroase a iarbă proaspăt cosită că au venit cei de la primărie și au toaletat. După ce au plecat, ne-am putut bucura de acest parfum inconfundabil. În urma lor a rămas așa cum se vede poate peste noapte, vântul cu mătura lui specială rezolvă treaba și termină curățenia.
Cum ne este? Nu știu ce să răspund. Pentru că este într-un fel cum n-a mai fost, dar mai ales pentru că se prelungește nepermis de mult starea asta strivitoare. Reușesc să fiu când sus când jos, senzații numai de mine știute.
Au apărut cărăbușii. Au ceva care mă face să-i îndrăgesc mult. Îmi plac antenele lor evantai, cârligașele de la piciorușe, aripile diafane și rușinoase, pentru că stau mai mereu ascunse și bâzâitul specific.
Important este ă suntem în formulă completă și asta-i tot ce contează. Sănătate!