machetedidactice.com

Adio, vară

Adio, vară
de Adrian Păunescu

Adio, vară, pleacă-n ascunzişuri,
Noi suntem gata de-a cădea într-o carte,
Şi de-a mai lăcrima către pietrişuri,
De dor de tine şi de dor de moarte.

Din fructe coapte picură alcoolul,
Nimic nu mai rămâne cum fusese,
Ce cosmic iese dintre ramuri golul
Penultimelor tragice regrese.

Şi va veni şi ultima rafală,
Dar nu-o vom apuca-o, nu e şansa,
Când în ninsoarea imaterială
Bolnavii lumii vor cădea în transă.

Ci noi atâta am putea decide,
Inconştienţi şi trişti ca prima oară,
Prin fumurile toamnelor putride,
O carte pentru voi: adio, vară!

Lasă un răspuns

%d