Dacă tot începe școala, de două zile ninge foarte frumos

Zăpadă am avut câteva zile înainte de Crăciun, pentru ca mai apoi, de Anul Nou să fie doar atmosfera de sărbătoare nu și cea hibernală. Are ceva zăpada asta, adică o putere, aceea de a curăța totul acolo unde se așază. Și-mi place tare mult albul care apare și care-ți sparge ochii cu puritatea lui. Și când mai și sclipește, pe unde se mai strecoară câte-o rază jucăușă, totul se transformă în poveste. Am ajuns iar la poveste, cum altfel?!

   

Azi e despre niște vrăbii pe care ninsoarea asta nu le sperie, așa cum mă sperie pe mine dacă trebuie să ies din casă. Umezeala și frigul nu sunt prietenele mele și cred că ale nimănui, dar eu le gestionez mai greu ca oricine. Însă ele, vrăbiuțele, sunt așa de vesele și gureșe, e o plăcere să le privești.

Le-am pus pe pervaz niște mălai, pentru că mi-am adus aminte că nu e bună pâinea, tocmai ce văzusem o doamnă la știri care relata pe larg cum anume trebuie hrănite păsările în perioada asta.
Și a fost o mare zburătăceală, unele au venit și altele au plecat într-un ritm destul de susținut. Nu știu cum de nu se tamponau în zbor. 🙂
Le-am urmărit, de departe, până nu a mai rămas fir de mălai. Sper să le fi fost de folos prânzul.
Mă gândeam că ar fi bine să le fac și o căsuță și poate-l prind și pe Luca în jocul meu. Cine știe, încerc, și dacă am sorți de izbândă, vă spun. 😉

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: