În fuga asta nebună în care suntem prinși cu toții, nu mai avem răgazul de a ridica ochii spre cer pentru a observa spectacolul lui cu toate că reprezentațiile sunt spectaculoase. Indiferent de ora din zi ori din noapte în care-l privești, poți avea norocul să prinzi imagini greu de reprodus în cuvinte.
Dacă ar fi să plătim bilet nu știu câți ne-am permite acest răsfăț.
Dar chiar și așa, la liber fiind, o sumedenie dintre semenii mei nu se uită în jur aproape deloc fiind cu ochii mereu în telefoane. Nu mai aud zgomotele de fond, fiind mereu cu urechile astupate de căști mai mici sau mai mari din care răzbat mulți decibeli.
Nu știu cum aș fi procedat dacă aș fi fost mai tânără, dar știu că ador să fiu părtașă la toate manifestările naturii care mi-s date a le privi, simți, auzi.
Sunt flori minunate, cu nume de nepronunțat care pur și simplu fac să înflorească un zâmbet pe chipul tău dacă te oprești să le privești.
Există copaci care din varii motive au fructele defecte alături de cele sănătoase și privindu-le nu ai cum să nu te întrebi ce anume s-a petrecut de a intervenit așa grozăvie.
Există tot soiul de frunze care au căpătat niște „ornamente” care nu ar fi trebuit să se regăsească pe ele. Ori la câtă boală am văzut în ultimii aproape doi ani, puteau ele să scape?
Bucuriile mărunte sunt neprețuite. Să le primim în viața noastră cu firesc.
