Advent de 2018 – Ziua 8

Sâmbata ca sâmbăta, cu un program pe care-l faci așa cum crezi că e mai bine. E de învățat pentru că joi vine teza la matematică, dar și pentru că pe lângă această materie mai sunt și altele, fiecare cu importanța ei.

Întrebarea zilei a fost:

You have to write your brother a message. What would that sound like?

Răspunsul a fost înregistrat și trimis fratelui.

În ceea ce privește cartea zilei, am ales să-i dăruiesc Când Moș Crăciun a căzut din cer, de Cornelia Funke. Nu e prima carte pe care o citim  scrisă de această autoare și dacă până acum nu v-ați aplecat asupra scrierilor sale, vă invităm să nu ezitați a intra în lumi de vis.

Iată ce am citit noi de-a lungul timpului:

O carte cu vrăjitori, altfel de vrăjitori. Igraine Fărădefrică

Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Inimă de cerneală

Sânge de cerneală

Poate veți gândi că nu e o carte potrivită pentru un școlar de clasa a VII-a, însă rămân la părerea că o carte bună e oricând binevenită, fie că ești mare ori mic. Ai nevoie de relaxare, iar această poveste ți-o oferă din plin.
Și ca să vă conving că merită, am înregistrat primul capitol.

Spor la citit povești speciale!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: