O zi de miercuri dintr-un septembrie a anului 2018

Amestecate sunt trăirile de astăzi, pentru că în ciuda rutinei, tot se mai strecoară câte ceva care vine să adauge cotidianului un sens/gust aparte.
O zi de miercuri în care m-a trezit înainte de ora 7:00, pentru a pregăti pachetul pentru școală, îndeletnicire nouă de când a început copilul clasa a VII-a. Nu pun nu știu ce legume tăiate și nici chestii super bio, ci fac două sendvișuri în care ingredientele diferă. Am mai multe feluri de brânză și mai multe tipuri de carne pe care le amestec în funcție de inspirația de moment. Carnea este de pui, curcan, porc și pește așa că numărul combinațiilor ce pot fi făcute este destul de mare. Lângă, mai pun un dulce de la Kinder și o sticluță de apă. E încântat de alegerea asta și acoperă perioada cât stă la școală, adică 6 ore, în condițiile în care acasă nu mănâncă nimic.
De când a început școala avem o plimbare de dimineață, pentru că ne-au permis și condițiile atmosferice, dar și pentru că traficul este infernal iar statul la cozi interminabile enervant. Așa că, e super să mergem pe jos pentru că putem simți aerul răcoros al dimineților, aromele de struguri copți pe care-i vedem atârnați de vie și pe care-i mâncăm din priviri, frunzele care au căpătat culori care mai de care mai interesante, dar și dantelatele pânze de păianjen ce strălucesc în soare.
Merg cu Luca pentru că ghiozdanul este foarte greu și consider că încă nu a sosit momentul să care așa greutate. Știu, vor fi care mă vor contrazice însă asta e decizia mea și … gata!

După plimbarea de dimineață revin acasă și mă apuc de lucru. Dacă-s de serviciu în redacție, programez articolele, urmăresc revista, fac sumarul. Toate astea după ce verific mail-ul pentru că peste noapte nu țin telefonul în cameră din mai multe motive, așadar nu am de pe ce să accesez nici o rețea.
Dacă de revistă se ocupă o colegă, eu scriu, ori răspund diferitelor cereri și mă apuc efectiv de meșterit. Îmi face o deosebită plăcere să fac acest lucru, o afirm cu târie de câte ori vine vorba, e o lume a mea din care-mi extrag energia, puterea și ce e mai frumos pentru viața mea. Sunt momente în care dorind a face ceva ajung la concluzia că nu se poate și îmi redirecționez materialul pentru o întâlnire cu copiii, ateliere, pentru colaborările mele mai vechi, ori pentru locuri pe care le știu, săli de clasă ori grupe de grădiniță unde consider că se potrivesc perfect. Din situații de genul acesta au ieșit materiale strașnice, un melanj de dantele și materiale pe care nu m-aș fi putut gândi că se potrivesc perfect.

În timpul ăsta mai arunc câte ceva prin tigaie, dar trebuie să recunosc faptul că aici mama este de un ajutor major. Eu fac mâncăruri pe care ea le consideră a fi fomfleuri, cum ar fi diferite tipuri de paste, puiul Stroganoff ori mai știu eu ce chestii comestibile cu nume alambicate. Azi am făcut un pui Stroganoff, la cererea lui Răzvan care atunci când era de vârsta lui Luca, îl adora. Cu timpul l-am eliminat, aproape, pentru că e o bombă calorică cu atâta smântână în compoziție. Dar din când în când e binevenit.
Uite, azi am fost plecată în Franța acest lucru fiind posibil datorită machetelor pe care le confecționez. Când mângâi turnul Eiffel la fiecare bară nu ai cum să nu intri în atmosfera de rigoare, iar eu am grijă să completez asta cu muzică, ori reportaje care să aibă acest subiect. Nu l-am terminat pentru că e mult de migălit la el, dar așa-i când plăcerea e maximă, te apleci peste toate detaliile, cu atenție sporită.

A venit rândul lecțiilor, Luca având de scris la chimie, ceva noțiuni despre chimiștii români, și de repetat la limba română pentru că mâine are test de evaluare inițială și a făcut câteva exerciții la engleză, pentru acasă nu date de doamna de la școală.

La chimie au răsfoit o carte care acum pare mai importantă și interesantă, Tabel periodic Elemente cu stil, Răzvan cerându-i celui mic să găsească anumite elemente în tabel.

Engleza a făcut-o alături de Răzvan, el verificându-i și ce era rezolvat din zilele trecute. S-au auzit comentarii destule, dar ce mi-a rămas în minte a fost remarca celui mare: cu propoziții de genul acesta nu te întâlnești în viața de zi cu zi, deci sunt, oarecum, inutile. Atunci când era de vârsta fratelui lui cel mic nu avea aceeași părere, însă acum, după 4 ani de stat printre nativi britanici și-a schimbat mentalitatea. Eu am privit către ei și mi-am ostoit dorul de așa conversații, lăsându-i pe ei să se contreze în argumente.

Acum au terminat, iar eu am revenit la ale mele. Mai am câte ceva de făcut până vine ora de culcare.
Per total, o zi de care-mi voi aduce aminte cu plăcere, pentru că nu peste multă vreme Răzvan va pleca, atmosfera devenind mai săracă.
P.S. Ca să nu uit: azi m-am vopsit pentru că părul alb e din ce în ce mai mult. Îmi place acest exercițiu pentru că știu că rezultatul va schimba puțin înfățișarea mea. Pe măsură ce trec anii prefer să fac aceste manevre de una singură, nu mereu, ci atunci când timpul nu este atât de vast cât mi-aș dori.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: