O sâmbătă apatică și încărcată

Ninge.
E 17 martie și ninge. Nu că n-ar fi frumos, dar acum mi-aș fi dorit ca vremea să fie altfel îmbrăcată. Ninsoarea măruntă a reușit să acopere copacii și drumul. Și o parte din sufletul meu.

Știam că va veni pentru că a tot fost trâmbițată sosirea, poate și pentru că au scăzut gradele din termometre destul de mult.

Pe la prânz, atunci când am ieșit să rezolv niște treburi, cerul era plumburiu și încărcat, se vedea că trebuie să cadă ceva de sus. Din cauza temperaturii scăzute, a sosit ninsoarea iar acum o privesc de la geam cum se așterne.

Nu e urât, pentru că aduce senzația de curat. E liniște, numai vreo două ciori își cheamă partenerii la cuib. Pui încă n-au și de aceea activitatea e concentrată pe primenirea cuiburilor. Au fost ciufulite de vânturi, spălate de ploi, iar unele dintre ele s-au mai șubrezit având nevoie de reparații.

Luca e bolnav. A dormit toată ziua având febră destul de mare. Nu mai țin minte de când n-a mai dormit așa. Se trezește să se schimbe, ud fiind de fiecare dată și mai bea câte ceva. A reușit să mănânce o supă de pui, în rest – pauză.

Bine că nu s-a îmbolnăvit în excursie, atunci când am mers prin niște ploi torențiale și ne-a bătut vântul de ne-a năucit. A făcut-o acum, pentru că în clasă sunt mulți copii bolnavi. Dealtfel, toată săptămâna trecută efectivul de elevi a fost decimat de boală. Au fost zile în care au lipsit și câte zece.

Chiar ieri îmi spunea că, în clasă, este o atmosferă extrem de încărcată, că miroase a boală, că doamna de engleză de cum intră în sală îi curge nasul. Doamna de matematică a sesizat un miros greu, de medicamente, probabil de la trasnpirația celor care le-au luat.
Și mă întreb, a nu știu câta oară: e așa de greu de ținut copilul acasă câtă vreme este bolnav?
Trebuie să tușească și strănute într-o încăpere și așa sufocată de suflete mică fiind, extrem de încălzită fiind prima de lângă centrala termică a școlii și neaerisită pentru că se face un curent de le zboară capetele celor care stau în raza lui? Și să mucoșească la fel.
Însă nu există un exercițiu nici în această direcție, părintele spunând că nu are cum lipsi copilul atâta timp de la cursuri. Mai bine să vină și să moțăie în bancă, îmbolnăvind și colegii. Un bonus. 🙁
Eu, în timpul în care copilul a dormit, mi-am făcut treaba meșterind la machetele mele. Am cam rămas în urmă și încerc să revin pe linia de plutire. Știam că așa va fi pentru că sentimentele pe care le trăiesc după, sunt greu de gestionat. Mă gândesc ce anume făceam săptămâna trecută la aceeași vreme și îmi doresc ca să mă pot juca cu timpul, dându-l înapoi. Și nu cred că-s singura care simte așa.
Așadar, o sâmbătă plină de apatie și extrem de încărcată, cu gânduri de toate feluri și cu dorințe. Tot felurite.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “O sâmbătă apatică și încărcată”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: