Idei pentru mămici – Altfel de provizii pentru iarnă

Mare alergătură zilele astea. A început școala și pe lângă ea, cele cu dare de mână dar și chef, pasionatele, umplu cămările cu de toate. Geme piața de gogoșari și ardei, vinete și ciuperci, prune și mere. Tot ce trebuie să faci este să găsești dispoziția necesară să te iei la trântă cu ele.
În ceea ce mă privește sunt o gospodină cu toane: am ani în care fac de nu mă mai opresc și ani în care nu pun mai nimic. Odată cu vârsta (pfai!, cum sună asta 🙂 )nu mai pot tolera uleiurile de prin zacuști, fumul de la grătar îl simt acolo unde nu ar trebui iar murăturile cu oțet au trecut în coada listei. Că am momente când îmi doresc și manânc, e adevărat, dar tot așa am momente în care trăistuța cu medicamente își deschide baierele de prea multe ori pe zi.
Așa că, nu forțez nimic pentru a umple cămara, asta și pentru că am ajuns să trăiesc vremurile în care tot ce ai nevoie este de cumpărat. Când eram copil, așa ceva era trecut la domeniul „vise aproape intangibile”. Nu erai precaut în toamnă, salivai în toiul iernii!
Dar acum, anul acesta, mi-am pregătit cămara altfel. E vorba de cămara sufletului meu pentru că după cele pățite anul trecut, când n-am fost precaută, nu cred că mai rezist să mai parcurg o iarnă în aceleași condiții. Fiul meu cel mare a sosit acasă după doi ani de așteptări iar momentul când va trebui s-o ia iar din loc se apropie cu pași vertiginoși.
Ori, ce să mai aștept?
Drept pentru care, am lăsat totul, atât cât s-a putut, și am petrecut clipe de neuitat. Eu și cei doi băieți ai mei, minunile mele adevărate și palpabile.
Nu am plecat la mare depărtare de casă, adică nu am trecut granița, dar am putut face asta și aici, și poate că așa a fost mai bine.
S-au țesut multe dialoguri, uneori bilingve, în care eu am fost mai degrabă un privitor/ascultător. Cei doi frați trebuie să profite de clipele astea la maxim, atunci când se pot face tot soiul de destăinuiri și când nerostitele se strecoară la lumina zilei.
Privesc la ei și nici nu-mi vine să cred că timpul a trecut cu așa repeziciune așa cum nu simt că eu, mama lor, am ajuns la vârsta asta. Uneori am senzația că sunt colega lor de ghidușii, ori partenera de excursii. Sufletul meu e foarte apropiat de vârsta lor chiar dacă ei mă văd oarecum diferit.
Am petrecut foarte mult timp în natură, acolo unde am imortalizat tot ceea ce am știut că mă și ne poate ajuta: forme, culori, texturi bune de scos mai târziu pentru a mângâia ori ostoi.

Așadar, eu adun! Sentimente, trăiri, rostiri. Știu că-mi vor fi de ajutor așa cum știu că numai de mine ține să gestionez problema cât mai bine.                          

Ne-am făcut multe planuri pentru viitorul apropiat, atunci când distanța dintre noi nu va mai fi un impediment major; la Londra se poate ajunge în aproximativ trei ore pe când în Dakota de Nord … .

Mie nu-mi rămâne decât să mă mobilizez pentru ca aceste vise să capete contur. Și nu am nevoie decât de sănătate!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: