Machete didactice – Am bifat prima colaborare cu un tătic

Zilele trecute am primit un mail în care mi se solicita să confecționez ceva pentru un festival al legumelor și fructelor. Mail-ul era însoțit de o imagine pe care am considerat-o nepotrivită pentru așa ceva, drept pentru care am scris acest lucru în răspunsul dat.
Numele nu m-a dus cu gândul la un tătic, asta pentru că este unul folosit de ambele sexe, iar telefonul care a urmat a clarificat aspectul. Domnul a fost foarte amuzat de abordarea mea și discuția telefonică a venit, cumva, să clarifice dorința dumnealui; „faceți ce credeți, numai faceți, că nu mai am liniște!”
Tăticul are un copilaș de grupă mică iar acesta participă la un festival, cred că primul în care nu este numai privitor.
Am scotocit mult internetul pentru a vedea și alege o variantă potrivită evenimentului. De data asta am fost ajutată de Luca, el fiind acela care a stabilit varianta finală, domnul venind să confirme alegerea lui. Deh, ca-ntre bărbați! 🙂
Cerința pe care trebuia musai s-o respect era aceea a dimensiunii; 100X50 centimetri.
Iată ce-am reușit să fac.

20161013_120812

20161013_120821

20161013_120827

20161013_120831

20161013_121057

Am gândit că ar fi minunat și nostim în același timp, dacă aș face legumele și fructele în relief dar și cu o gaură în mijlocul lor, așa copiii putându-se juca cu ele mai bine. Am făcut-o mai întâi noi, acasă, și pot să garantez că ne-a amuzat pe cinste. Avem și mărturia. 🙂 Nici nu știți ce dialoguri pot avea loc între un morcov și un măr sau ce discuții aprinse pot apărea între un broccoli și-un strugure. Cică primul e mai sănătos! 😉

machete-octombrie1

Petrecere frumoasă la festival și mulțumesc frumos pentru inedita colaborare! 🙂 Gheața a fost spartă.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: