Machete didactice – Despre școala de stat care numai gratuită nu este

Am intrat în a doua săptămână de școală. Lucrurile se așază pe făgașul lor firesc. S-a intrat în ritm iar simțirile nu sunt dintre cele mai neplăcute. Din contră!

Copilul a fost foarte încântat de noii lui colegi și de doamnele profesoare. Profesori sunt mai puțini, doar unul la clasa lor, același domn predând istoria și geografia. Despre el, unul din colegii lui Luca a spus că:

Este complet nefericit, nu cred să fi fost la vreo petrecere în viața lui

dar și

Domnul era cam nesigur pe el și pentru că am avut și istoria și geografia în aceeași zi, una după alta, o oră ne-a prezentat numai reguli. Regulile pe care trebuie să le respectăm.

Acum, ce reguli or fi fost astea de a necesitat rostirea lor o oră e greu de priceput, însă așa au stat lucrurile.
Doamna dirigintă, profesoară de limba română, e foarte drăguță și înțelegătoare.
Doamna de matematică, severă și dreaptă.
Doamna de engleză foarte bună și extrem de pregătită.
Doamna de sport e cea din clasele I – IV, deci arhicunoscută. Și pentru noi e perfectă.
Doamna de educație tehnologică foarte tânără și predă o materie mult mai frumoasă ca cea din anii trecuți atunci când trebuia să decupeze și să coasă.
Doamna de biologie e mai bătrână dar e așa, ca o bunicuță; sfătoasă și răbdătoare.
Doamna de germană e cunoscută din anii trecuți atunci când cu ea s-a studiat engleza. Germana e primul an de studiu și nu e prea îndrăgită de copil.

Cât despre colegi, treizeci la număr, sunt ok. Fetele mai drăguțe ca acelea dinainte asta pentru că

nu vorbesc doar despre modă 🙂

Clasa este una extrem de mică și neamenajată. Deloc! Nu există nimic pe pereți, nici cuier. Mesele sunt extrem de îngrămădite astfel că cei care stau la fereastră dar și la perete nu au cum ieși din bănci decât pe la coleg. Și în clasă se intră pe-o rână, pentru că ușa este poziționată în mijlocul peretelui ceea ce face ca rândul de mese să fie întrerupt.

În sala asta despre care vă vorbesc există înafara ușii de acces din afară, de pe culoar, și una care este intrarea de la cabinetul de Biologie. Nu știu cum e acolo pentru că până acum ușa a fost închisă.

Deci, la ședința pe care o avem joi, de la ora 17.00, vom afla ce și cum trebuie procedat. E cert că nu se poate sta așa, și aici nu mă refer la investiții de nu știu câte milioane dar un cuier și ceva amenajat e necesar. În școala asta au fost făcute mai multe amenajări înainte de alegerile locale. Atunci, în plin proces de învățare, pereții holurilor au fost cojiți de lambriurile care se odineau pe ei din 1982 (atunci când a fost dată școala în folosință) pentru a fi gătiți cu faianță. Da! ați auzit foarte bine, cu faianță.
Întreaga operațiune se făcea după orele de curs, asta pentru că acolo se învață doar într-un singur schimb, însă praful și disconfortul a fost major. A fost multă „ceață” în școală în perioada aia iar când am întrebat de ce nu s-a așteptat finalul școlii mi s-a răspuns că acum sunt fonduri.
N-am înțeles de ce s-a optat pentru faianță de pereți într-un oraș din nordul țării, aici unde dintr-un an doar câteva luni sunt mai călduroase, restul fiind frig, chiar foarte frig. Interesantă a fost și argumentația precum că; cei de la ISU nu au fost de acord. Întrebarea care a răsărit instantaneu a fost aceea referitoare la bănci; ar fi trebuit și ele faianțate?
Dar remarca unuia dintre copii a fost genială:

– Mama, la noi în școală holurile arată ca niște wc-uri!

Buuun, pereții au fost acoperiți cu brâu din faianță iar pe jos s-a declarat atunci că se pune gresie. Dar alegerile au trecut și a rămas mozaicul. E mai bun, cică! 🙂

Acum, la reînceperea cursurilor, am observat că a fost schimbată și balustrada, a apărut una mai frumoasă dintr-un fier forjat.
Poate se înțelege că aș fi nemulțumită. Nu, nu sunt, dar niște întrebări tot am: dacă se face ceva și se cheltuie niște bani de ce nu se face cu cap nu numai din punct de vedere estetic. Când intri în școală ai senzația că intri într-o morgă nicidecum într-o școală. Totul este rece și nu te duce cu gândul la un loc unde învață niște copii. În fine, rămâne doar o părere personală.
Revenind la clasa copiilor, cred că întâlnirea de joi va aduce multe schimbări.
Dimineață, în drum spre școală, la Europa Fm se discuta despre gratuitățile din școlile de stat. Au fost mai multe voci care criticau cerințele învățătorilor și diriginților aici făcându-se referire la cumpărarea de mobilier, manuale, materiale didactice. Mai nou, clasele pregătitoare au nevoie de retroproiectoare, tablă albă, aer condiționat și multe altele. Părinții copiilor au cotizat destul de mult pentru ca acestea să fie prezente în clasă. Unii specificau că e ok, pentru că investiția era pentru cei cinci ani, atât cât se stă lângă învățătoare. Alții, cum era și firesc, vociferau vehement aducând ca argument suprem faptul că școala în România, școala de stat, este gratuită.
Nu știu dacă școala a fost gratuită vreodată, cu adevărat. Înclin să cred că nu.
Discuțiile legate de școala de stat din România sunt multe, complexe și complicate. Depinde de capacitatea fiecăruia de a se mula pe un sistem. Acum, față de trecut, e și o parte bună pentru că poți alege. Poți da copilul la o școală privată, poți face homeschooling sau unschooling. Important e ca alegerea să fie cea mai inspirată și să-ți dea ție, ca părinte, confortul dorit. Poate dacă-l ai tu, îl are și copilul.