machetedidactice.com

Idei pentru mămici – Microbiști de mici

În această perioadă întregul continent european este în febra fotbalistică; Campionatul de Fotbal a început.
După îndelungi așteptări, echipa României a reușit să ofere un cadou suporterilor, calificându-se și aflându-se printre cele mai bune 24 de echipe ale bătrânului continent.
Așadar, a început spectacolul pentru că aici nu este vorba doar de fotbal. Vorbim despre așteptări, speranțe, orgolii, pariuri, o întreagă gamă ce manifestări care îmbracă felurite culori și este vorbită în toate limbile pământului.
Faptul că echipa noastră a căzut în grupă cu țara gazdă este un lucru bun, la asta adăugându-se și meciul inaugural, atunci când protagonistele vor fi sub lumina reflectoarelor, în toată splendoarea lor.
Franța nu traversează o perioadă prea fastă a existenței ei, dacă stăm să ne gândim la amenințările teroriste dar și la frământările interne, acolo unde grevele pot perturba buna desfășurare a evenimentelor. Să nu uităm că pe lângă spectacol este vorba de multi bani și de interese financiare pe măsură. Un astfel de eveniment generează venituri extrem de mari, se știe.
Pentru că nici noi, ca țară, nu suntem într-o postură economică și socială prea bună, înaintea competiției au fost nenumărate voci care nu au dat României nici o șansă, vehiculându-se ca rezultat final al primului meci niște scoruri deloc plăcute auzului. Evident, clasa pesimiștilor este mult mai solidă decât cea a optimiștilor, dar eu nu doresc a face parte din prima.
Dar a sosit clipa cea mare! Stadionul s-a umplut iar suporterii au așteptat deschiderea oficială pentru ca mai apoi să urmărească partida inaugurală.
IMG-20160610-WA000213427996_602125073298440_3369354315358965543_n13407284_602125079965106_6457277982550633823_n

Suporterii români au fost foarte mulți, iar „marea galbenă” a certificat faptul.
Am trăit și noi, cu intensitate, momentele de dinaintea partidei atunci când intonarea imnului național ne-a zbârlit părul pe noi.

IMG-20160610-WA0001

IMG-20160610-WA0003

13407208_601923846651896_7513623762397872923_n

13394074_602117426632538_3420138981389433010_n

Bucuria golului o pot înțelege doar cei care sunt pasionați și urmăresc evenimentul fotbalistic.

13407106_602157886628492_7625258224028179440_n

13415664_602167176627563_8577126428099574871_o

Chiar dacă finalul nu a fost cel mai fericit, Anghel Iordănescu, antrenorul alor noștri a demonstrat că este unul dintre cei mai buni din tagmă, reușind să demonteze prezicerile cârcotașilor.

13418994_601702223340725_5747157406243376066_n

Așteptăm cu interes următoare partidă a tricolorilor și sperăm să înscrie pentru că numai așa, datorită golului, jobenele confecționate de mine se vor înălța, din nou.

Lasă un răspuns

%d