machetedidactice.com

Activități educative copii – Dacă tot a venit primăvara, să mai meșterim câte ceva. Coroniță de Paște

Primăvara a sosit, cu adevărat de data asta, odată cu ea strălucirea și explozia de culori a însuflețit și creația noastră, iar ideile au dat năvală. Nu te poți hotărî pe care s-o pui în practică și pe care s-o meșterești prima.

Coroniță iepuraș de Paște

Eu una sunt înnebunită după așa îndeletniciri, se știe. Alegerea texturilor, îmbinarea materialelor ce la prima vedere nu au nimic în comun, freamătul găsirii unui model „fără de care nu mai poți trăi” asta înseamnă pentru mine încărcarea bateriilor, garantat. Dar și mai plăcut este gustul acela care-ți spune că ai furat din timpul alocat altui proiect, pentru a concretiza toana asta apărută din senin. Ei bine, ieri am avut și eu o astfel de toană, drept pentru care am pus totul pe stand-by și i-am dat viață. Ce a ieșit, veți vedea. 🙂

Materialele de care am avut nevoie au fost următoarele:
coroniță din polistiren
sfoară de cânepă
pâsla de culoare albă și roșie
melană (de umplut iepurașul)
fir de tricotat (pna) roșu și alb
buloane roșii și albe
ouțe de lemn vopsite în roșu cu diferite motive geometrice sau florale
fir de bumbac galben
mărgele
pistol de lipit cu silicon

Prima dată am îmbrăcat coronița din polistiren cu sfoară. Am pus două rânduri pentru că nu mi-a plăcut cum a ieșit după primul.

20160330_153622

După ce a fost îmbrăcată, am trecut la confecționarea iepurașului. Pentru asta am scos tiparul pe o foaie de filț de culoare albă, am decupat și l-am cusut, pe margine cu ață roșie. După ce l-am umplut cu melană, i-am montat doi ochișori roșii iar la gât l-am gătit cu o eșarfă.

img432

Coroniță iepuraș de Paște1

După ce am confecționat și ciucurii rotunzi din pna, unul alb și unul roșu, am asamblat pe coronița îmbrăcată în sfoară, elementele ce le aveam pregătite: iepurașul, ciucurii, buloanele din bumbac, ouțele colorate. Nu am fost ușor pentru că știți cum e, faci o grămadă de simulări până te hotărăști asupra finalului.Coroniță iepuraș de Paște2

Am montat totul cu ajutorului pistolului cu silicon. Iată varianta finală.

20160330_201924

Suntem super încântați de ceea ce a ieșit. Spun suntem, pentru că a mai dat și Luca câte o mânuță de ajutor. Inspirație maximă vă dorim!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Activități educative copii – Dacă tot a venit primăvara, să mai meșterim câte ceva. Coroniță de Paște”

%d