machetedidactice.com

Noaptea de Ajun. Pandemic

De trei ani de când tata a plecat, toate începuturile zilei de Ajun au pierdut din strălucirea și magia de dinainte. Nici acum nu am apucat să-l plâng atât cât mi-aș fi dorit și pentru asta nu e nimeni vinovat, doar eu fiind cea care nu a reușit să gestioneze această stare. Tot procesul care a avut loc atunci și în care eu a trebuit să fac cele mai ingrate etape, mi-a ștampilat sufletul într-un mod extrem de tăios. La ce mă refer când spun etape ingrate? La faptul că eu a trebuit să-l scot pe tata din spital, decedat fiind, nu înainte de a trece pe la morgă pentru a-l recunoaște. Dialogul pe care l-am avut atunci cu medicul anatomo-patolog de acolo a fost unul abrupt, tăios și care nu-și avea rostul iar eu am avut o reacție pe care el a interpretat-o eronat.
Era într-un 23 decembrie. În acel an această dată a căzut într-o zi de sâmbătă iar pentru a ridica certificatul de deces a trebuit intervenit pentru că nu era zi lucrătoare. Am avut norocul de a rezolva această problemă și așa, după miezul zilei, mașina mortuară a sosit la morga spitalului pentru a ridica trupul și a-l duce la locul unde avea să stea până la înmormântare.
Când am plecat spre casă, a început să viscolească cu niște fulgi așa de mari și deși încât mi-au trecut prin minte tot soiul de scenarii.
Tot pentru că era în Ajun de Crăciun, preotul nu a fost de acord ca funeraliile să aibă loc înainte de data de 25 și uite așa am stat până pe data de 26 decembrie. Nici restaurant n-am găsit pentru praznic și nici pe cineva care să se ocupe de asta. Să mai pomenesc de colacii aferenți și de tot ceea ce este nevoie pentru acest ritual? Au fost necesare multe telefoane și căutări pentru a rezolva totul.
În data de 24 decembrie, când eram la priveghi, l-am auzit pe Luca întrebând:

– Mama, în toată ziua asta poți fi normală măcar treizeci de minute, cât vine Moșul?

Și am fost, pentru că am conștientizat că nu trebuie să amestec lucrurile, mai ales că și copilul era poziționat pe un palier emoțional foarte delicat.
Pe 26 decembrie mi-am luat la revedere de la tata și am știut că din acel moment nici un Crăciun nu va mai fi la fel.

Pentru Luca, Crăciunul reprezintă cea mai îndrăgită sărbătoare din an, una pe care o așteaptă cu multă nerăbdare, emoție și bucurie. Totul are o semnificație aparte: bradul împodobit, luminițele pe care le înșirăm prin toată casa, pregătirile care se întind aproape toată luna, Calendarul de Advent și atunci când era mai micuț, corespondența cu Moș Crăciun.

Nu s-a pierdut nimic din acest spirit și licărul din ochii lui îmi spune că trebuie să merg mai departe pentru a nu strica această magie, una de care în acest an am avut nevoie mai mult ca oricând.

În seara de ajun, la ora 19:00, Moșul a sosit și-n casa noastră așa cum știu eu de peste jumătate de veac și așa cum știe Luca de aproape cincisprezece ani.
Totul era aranjat.
Totul era pregătit.

E o bucurie, un freamăt, o emoție care face așa de bine și sparge tensiunea care ne strânge de atât de multe luni. Nu am avut de suferit așa cum au avut alții. Nu ne-am despărțit de oameni foarte apropiați. Nu am trăit drame de nesuportat, dar viața ne-a fost scuturată tare, destul de tare pentru a ne destabiliza.

Sunt mai bine de șaptesprezece luni de când nu l-am mai întâlnit pe Răzvan, nu am putut ajunge la el sub nici o formă iar asta m-a secat de energie. Continui să stau cu grijă pentru că acolo unde trăiește el treaba e mai complicată decât pare și nu doar din punct de vedere sanitar. Totul e complicat acolo și eu, de aici, sunt neputincioasă, tot ce pot să fac este să sper și să nu-mi pierd credința că la un moment dat vom avea un respiro, lucrurile așezându-se.

Moșul a fost darnic la fel ca-n toți anii ce-au trecut și am primit daruri după chipul și asemănarea noastră. Au fost daruri „domestice” dacă le pot numi așa, nimic extravagant, nimic exagerat de scump.
Cărțile, jocurile, dulciurile, ornamentele, pijamalele ne-au înseninat privirea și îmbujorat obrajii.

Am primit câteva cărți pe care le așteptam de luni bune, asta pentru că Moșul a trebuit să le aducă de pe alte meleaguri, la noi nefiind de găsit. Dar au apărut sub brad, iar asta chiar că a fost o maaare surpriză.

Iar ele nu s-au oprit aici pentru că atunci când am deschis una dintre cărți am găsit…

Timpul și dragostea sunt adevăratele daruri ale Crăciunului.
Seara magică vă doresc tuturor!
Crăciun fericit!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: