machetedidactice.com

Machete didactice – Se mai vorbește, încă, de Clasa Pregătitoare. Poate va reveni în grădiniță, ca Grupă Pregătitoare.

Cel puțin așa cred eu că este mai bine. Grupă pregătitoare trebuie să fie în grădiniță pentru că acolo este un mediu mai propice pentru copiii de această vârstă.
Am văzut și auzit despre copiii care nu au reușit să se încadreze în programul impus de această Clasa Pregătitoare, asta pentru că trebuiau să stea în bănci, cu orele, ceea ce mulți nu sunt încă capabili (și nici nu-i indicat).
Deasemenea, am auzit discuții în care mămicile nu mai conteneau să caute soluții pentru această etapă, pentru ca pruncii lor să se poată integra conceptului.

Materiale didactice iulie201521
Cred că s-a ajuns prea departe cu ceea ce se dorește a fi această Clasă pregătitoare, pentru că se scriu nenumărate rânduri de tipar (inutil, dacă e să mă întrebați pe mine) atât cu litere mici cât și cu litere mari. Cine scrie de tipar atât de mult? N-ar fi mai bine și mai folositor să se scrie de mână? Asta dacă ne gândim că mai dezvoltații în educația mondială doresc a scoate complet această modalitate de scriere. Oare grafologii ce vor mai face? Vor muri de foame sau se vor reprofila. 🙂
Da, știu, tehnologia își cere tributul și se pare că vom sta cu tastaturile legate de mâini sau de gât, pentru a transmite ceea ce dorim a face. Dar, ce te faci când civilizația în care trăiești nu este pregătită pentru așa ceva?

Dar cum procedezi atunci când diriguitorii sunt surzi, muți și orbi la realitatea înconjurătoare?
Până atunci, fiecare adoptă modalitatea pe care o consideră a avea cea mai mare rată de reușită. Drept pentru care, am mai confecționat niște machete. Sunt destinate unei Clase pregătitoare, și poate culoarea și forma lor vor mai îndulci atmosfera atât de apăsătoare pentru unii copii.

Materiale didactice iulie201520

Este inutil să mai vorbesc despre dragul și devotamentul meu în confecționarea lor. Mulțumesc doamnei Sabina și-i doresc un an școlar minunat, pe măsura implicării și profesionalismului de care a dat dovadă.

Machete iulie 2015

În rest, să auzim numai de bine. 🙂

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Machete didactice – Se mai vorbește, încă, de Clasa Pregătitoare. Poate va reveni în grădiniță, ca Grupă Pregătitoare.”

%d