M-am gândit dacă să fac un bilanț ori să nu și mi-am dat seama că fac bilanțurile astea mult mai des decât o fac alții. Nu am nici o problemă cu asta, așa cum nu mă deranjează ceea ce fac alte persoane cu care vin în contact.
Ultimii zece ani ai existenței mele au fost, cred, după cum m-am priceput eu să-i gestionez, dar și după cum a dorit destinul să-i așeze. Câteodată a fost frumos și bine, în alte dăți greu, de nesuportat.
Constantele prezente în acesți zece au fost copiii și pasiunile mele în care am investit foarte mult.
Copiii sunt ok, sănătoși și pe un drum care pare a fi bun/câștigător. Nu că nu au existat tot soiul de scuturături, dar per ansamblu, dacă am ajuns aici fără daune majore, funcționali, înseamnă că e de bine.
De departe, cel mai mare câștig a fost atunci când am intrat în echipa Literatura de azi, locul unde am găsit o personalitate de la care am „furat” cât am putut și căreia nu am omis nici o ocazie – și dacă n-a fost, mi-am făcut – să-i mulțumesc. Numele ei este Odilia și nici nu bănuiește ce înseamnă pentru mine. Mulțumesc, încă o dată, draga Odilia!
Uite că după cinci ani am ajuns să fiu cea mai veche din colectiv și îmi doresc ca această poveste să continue cât mai mult. Și ce oameni deosebiți am cunoscut aici.
Cu hobby-ul meu am evoluat, chiar peste așteptările mele, întâlnirile pe care le-a înlesnit fiind într-o proporție foarte mare, câștigătoare. Mai am de lucrat la dozarea empatiei și la modul în care mă afectează rostirile negative gratuite, însă fiind un om care a lucrat mult cu oamenii știu că nu se pot ocoli. Doar gestiona.
Mulțumesc celor care au văzut în mine un partener de nădejde și sper să fi prins măcar un strop din arderea mea sinceră și din bucuria cu care mă dărui.
La constante pot adăuga și frații, cei fără de care viața mea ar fi fost extrem de săracă. Așa, cu ei alături, sunt fericită și norocoasă. Nu mi-aș fi dorit nicicum să arate ori fie altfel pentru că sunt perfecți așa cum sunt. Lor li se alătura mama, un izvor de optimism, creativitate și bun gust. Mi-aș fi dorit să fi luat de la ea aceste ingrediente însă nu știu dacă am reușit.
Tot la capitolul „vechi de când lumea” am câțiva prieteni care-mi știu și voia și nevoia, cu umărul oricând disponibil pentru vreo două lacrimi și trei oftaturi din rărunchi. Alina, Olga știți cât de mult vă iubesc și prețuiesc!
Poate la alții nu s-ar încadra la constantele vieții lor, dar la mine doamna dr. Veselovschi, medicul nostru de familie de 25 de ani și medicul meu ginecolog, domnul doctor Dimitriu, cel lângă care s-au adunat 29 de ani sunt parte a existenței mele. O viață de om sunt în acești ani, plini cu de toate. O relație de un profesionalism adevărat, respect și empatie, pentru că atunci când ești serios și cinstit nu are cum să fie altfel. Le mulțumesc și îi respect și ei știu asta.
La pierderi, de departe cea mai dureroasă este plecarea tatălui, cel care a ales Crăciunul pentru a părăsi această lume. E infinit mai greu de gestionat viața fără cel care mi-a fost alături mereu, necondiționat.
Cum e Crăciunul fără tata? Nu sunt cuvinte să explice.
Și am mai pierdut ceva ce nu se poate recupera, dar timpul și oamenii potriviți mi-au demonstrat că există viață și după. Nu întrebați de cuntificarea și costul daunelor. 😉
În rest nu-mi aduc aminte de alte pierderi majore pe care să le încadrez la această categorie.
Cât despre viața de la patruzeci la cincizeci de ani ce pot explica? Unuia de douăzeci de ani, patruzeci i se par mulți, depășiți. De șaizeci de ani nici nu mai pomenesc. E, cumva, valabilă și reciproca. Eu fac parte din specia la care această metamorfoză, inversă, e de lungă durată, însă trebuie s-o iau așa cum este. Detalii sunt multe însă ele țin de viața mea intimă cea care trebuie să rămână așa.
Începe o nouă decadă în care îmi doresc doar sănătate pentru că știu că așa pot face față oricărei provocări.
La mulți ani!
