Articol Literatura de azi – Cea mai frumoasă bibliotecă

Biblioteca este un cabinet magic în care există mai multe spirite vrăjite.

Jorge Luis Borges

CEA MAI FRUMOASĂ BIBLIOTECĂ

Biblioteca – locul în care, într-un spațiu relativ restrâns, poți trăi în lumi diferite și întâlni personaje de vis. Aceasta poate fi asemuită cu un templu al cunoașterii.

Biblioteca este o oază în care mulți și-ar dori să trăiască pentru că ea le oferă hrană spirituală. O parte dintre semenii noștri reușesc să-și amenajeze propriile lor biblioteci, iar unii dintre ei le lasă deschise și celor care au aceleași îndeletniciri și preferințe.

Iată că au trecut peste 3000 de ani de când faraonul Ramses al II-lea punea bazele primei biblioteci din câte se cunosc. Le spunea că sunt remedii pentru suflet. În ziua de astăzi, marile biblioteci ale omenirii numără milioane de cărți, manuscrise și alte documente deosebit de valoroase. Printre ele se cuvine să amintim Biblioteca Mănăstirească St. Gallen din Elveția, Biblioteca Apostolică de la Vatican, Biblioteca Congresului Washington DC., Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Mănăstirii Benedictine Admond, Biblioteca Universitară din Coimbra și cea Națională a Franței, Biblioteca George Peabody din Baltimore și Biblioteca Națională din Rio de Janeiro. Înșiruirea de mai sus reprezintă Topul celor mai frumoase biblioteci clasice.

Însă astăzi se cuvine să vorbim despre o bibliotecă ce a strâns cele mai multe voturi din partea vizitatorilor virtuali. Bucuria este mai mare, deoarece aceasta se găsește în România, la Iași, și este biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.image2

Biblioteca și Aula Universității Gheorghe Asachi întregesc valoarea arhitecturală a Palatului Universitar din Copou, în interiorul căreia se află. Chimistul Petru Poni, ministru al Instrucțiunii Publice la acea vreme, a fost acela sub îndrumarea căruia s-a pus piatra de temelie, în 1892. El a studiat mai multe biblioteci din Austria, Elveția și Germania, a făcut schițe, iar Louis Blanc, renumitul arhitect elvețian a elaborate proiectul final. Peste 5 ani, Palatul a fost inaugurat de regele Carol  I.

Biblioteca are un fond total de documente de 1 milion de volume, dar este cvasinecunoscută chiar printre locuitorii orașului Iași. Motivul ar fi că specificul tehnic al fondului de carte limitează interesul cititorilor.

Biblioteca este un spațiu de studiu deschis în permanență, iar doritorii o pot vizita gratis, oricând.

Ne bucurăm foarte mult că spațiul cultural din Iași îndeplinește o confirmare la acest nivel cultural al valorii și al spiritualității care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou. ( Neculai Seghedin, profesor universitar)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: