machetedidactice.com

Activități educative copii – Trebuie să știți despre „Vama fantomă” că este o carte strașnică!

În căutările mele pe internet, pentru că din păcate căutările în librăriile reale s-au rărit foarte mult, am dat peste o carte, ce la prima vedere nu mi-a transmis nimic. Am trecut cu privirea peste ea de multe ori când plecau comenzile, stătea pe lista de așteptare dar nu se dădea pusă-n coș, nicicum.

Dar, Povestea frindelului despre care am reușit să dau câteva detalii aici a fost cea care m-a determinat să nu mai amân nici o clipă achiziționarea ei. Pentru că, în aceste două cărți este vorba despre cuvânt, despre importanța lui și despre însemnătatea rostirilor noastre.

Vama fantomă reprezintă povestea unei  călătorii pe care orice om și aici nu cred că exagerez cu nimic atunci când spun, indiferent de vârstă, ar trebui să o facă.

bookpic-vama-fantoma-80549

Este o poveste care se desfășoară în ținuturi magice, fiecare denumire a acestora dându-ți mult de gândit.

Vama fantomă 15mai20151

Cartea este scrisă, precum autorul mărturisește, fără să respecte nici o regulă și fără să țină cont de sfaturi. Pur și simplu a scris-o, inspirat fiind de tatăl lui, un om extrem de liniștit și răbdător, care-i încuraja ideile năstrușnice și imaginația debordantă. Acesta avea un subtil simț al umorului și o dragoste specială pentru jocul de cuvinte și calambururi, ceea ce se va vedea că s-a moștenit și de către copil. Și aflăm, de la autor, că părinții lui veniseră în America, la începutul secolului XX din… România. Așadar, Samuel Juster era un produs al României și Americii, iar Norman, fiul, o continuare a acelei moșteniri amalgamate.

Vama fantomă 15mai2015

Nu știu dacă acest lucru ar trebui să contribuie la aprecierea cărții, dar pentru noi a fost minunat să-l aflăm.

Iată câteva spicuiri din aprecierea făcută de Maurice Sendak:

Vama fantomă, țopăie, levitează abundă în note corecte în locurile potrivite, cum îi șade bine unei adevărate capodopere. Reacția primilor critici a fost entuziasmată; ei și-au garnisit cronicile cu calambururi exuberante și jocuri de cuvinte justerești. Comparația cu Alice în Țara Minunilor este inevitabilă, căci autorul demonstrează aceeași ingeniozitate, același sarcasm și același spirit ludic în atacul său împotriva folosirii șablonarde a cuvintelor.

Un alt aspect al minunii: deși Vama fantomă este o fantezie extraordinară, ea este strâns ancorată în aici și acum, degajă un sentiment viu și urgent al realității.

Cartea se ocupă de termeni fantastici precum specializarea excesivă, deficitul de comunicare, conformismul, cupiditatea (Caracter cupid; lăcomie; aviditate), toate relele alarmante ale timpurilor noastre. Lucrurile au degenerat de la rău la mai rău și mai hidos. Îndobitocirea Americii progresează într-un ritm susținut. Demonul Ignoranței, al Exagerării Sfruntate (ai cărei colți feroce sunt meniți doar să mutileze adevărul și al meschinului Pretext Străveziu s-au aciuat între zidurile Împărăției Cunoașterii, în timp ce Gorgone precum Ura și Răutatea, strivitoarea Știe Tot și mai ales Triplii Demoni ai Compromisului ocupă poziții înalte de dregători peste tot în lume.

Este evident că preafrumoasele Rima și Rațiunea au fost surghiunite din nou. E nevoie de Milo! E nevoie de el și de prietenii lui dragi, Tock, câinele de pază, și Farsorul, ca să le mai salveze o dată. Avem nevoie de ei, să se cațere pe drăguțul tramvai electric și să parcurgă drumul plin de meandre din jurul Buclucurilor, al Colinei Confuziei, al Munților Ignoranței, până la Castelul din Aer unde sunt captive Rima și Rațiunea, ca să ni le aducă înapoi.

Luca a fost fascinat de această poveste! Și-a imaginat cum ar fi să se găsească în Dicționopolis și care literă ar fi cea mai gustoasă ori cea mai crocantă. Am trecut apoi în Numeropolis și prezența Dodecaedrului a venit oarecum inspirată, având în vedere că la școală, tocmai despre asta învață acum.

Vama fantomă 15mai20152

Ne-am întâlnit cu ea și nu am omis faptul de a face, și noi, diferite exerciții propuse.

Fragment lectură Vama fantomă – video

img158

Nu știu ce aș mai putea spune! Vă invit, să o citiți, pentru ca mai apoi să putem împărtăși impresiile. Spor!

Lasă un răspuns

%d