Activități educative copii – Acum, la primele steluțe de gheață, ne încălzim cu gândul la vara ce a trecut

Brrr! Afară termometrul arată 1 grad Celsius. Nu m-a luat pe nepregătite, așa cum cei care au frâiele acestei țări sunt mereu, dar mie frigul nu-mi place și basta! Mereu la acest ceas, pun în balanță și  ce-mi place și ce nu și surpriză!, balanța se echilibrează perfect. Îmi plac multe la toamnă și mă leagă trăiri minunate de ea așa cum și celelalte anotimpuri au, dar slăbiciunea mea pentru vară nu va putea fi învinsă de nici un argument. Mă mobilizez mereu când văd temperaturi în termometre sub 0 grade și îmi trag din rezerva zilelor însorite, energia necesară.

Astăzi de dimineață, parbrizul mașinii era înghețat iar Luca mi-a cerut căciulă și mănuși. Nu pot spune că nu suntem echipați de toamnă, cu haine mai groase și cu pantofi adecvați, dar  în drum spre școală am întâlnit un copilaș dârdâind de frig, având pe el doar o cămășuță :(. Deh, dezavantajele timpului friguros!

DSC_0557

Dar toamna aceasta a debutat foarte frumos în ceea ce ne privește pentru că am avut ocazia să ne întâlnim cu oameni dragi nouă. La începutul lui septembrie, am plecat la Piatra Neamț pentru a ne întâlni cu Raluca și cu minunata ei familie, asta pentru că Răzvan pleacă și a dorit să ne mai vedem o dată înainte de acest eveniment. Așadar, împreună cu cei doi băieți ai mei, într-un minunat debut de toamnă, am mai adunat clipe minunate pline de frumos și gingășie.

Raluca este o femeie minunată și o supermămică. O iubesc și-mi este foarte dragă! Are o capacitate de a se grupa și de a merge mai departe, din care are toată lumea de învățat. Dar puteți vedea ce minune de atitudine emană această mămică citind blogul ei Caiet pentru școala de acasă.

Așadar am plecat la ei pentru că Raluca și familia s-au mutat la casă, iar acolo am petrecut clipe pline de frumos. Am găsit-o pe Cati la soare iar fratele ei ne aștepta.

Cati Capsunica 8sept20143

Ne-am bucurat de revedere și după ce am vorbit puțin , am plecat într-o mică excursie prin împrejurimi. Vreau să vă spun că peisajul este de-a dreptul minunat. Orașul se vede de sus în toată splendoare lui, iar natura se înfoaie arătându-și frumusețile. Era vremea fânului cosit, a stejarilor plini de rod și a fructelor pârguite!

Cati Capsunica colaj2

Luca a vorbit mult cu băiatul Ralucăi, s-au jucat și bucurat de revedere. Se putea observa cu ochiul liber că au mai crescut și că relația lor se desfășura altfel.

O discuție interesantă – video

Câteva căpițe cu fân au reprezentat atracția drumeției pentru că Silviu a experimentat pentru prima dată cum este să te joci în fân. Și nu numai el s-a jucat ci toți trei băieții, pentru că Răzvan a intrat în jocul lor și bine a făcut 🙂

Joc septembrie 2014 – video

Ne-am plimbat, am vorbit, ne-am jucat, ce mai… o grămadă de lucruri am rostit și făcut  🙂

O partidă de joacă așa, ca în vremurile de altădată! Cine nu a încercat, trebuie musai :)- video

Cati Capsunica 8sept20144

Am petrecut o zi minunată, ca de fiecare dată când ne întâlnim. O familie frumoasă, care-și crește copii cu dragoste și înțelepciune. Mă bucur că soarta a dorit ca să ne întâlnim, iar orice revedere, nouă ne produce multă bucurie.

 Pentru că băiatul Ralucăi a început grădinița îi urăm toate cele bune, Catiușei, putere și determinare iar mămicii și soțului ei, sănătatea necesară de a-și ocroti frumoasa familie!

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “Activități educative copii – Acum, la primele steluțe de gheață, ne încălzim cu gândul la vara ce a trecut”

%d blogeri au apreciat: