Ador cărțile care îți deschid orizonturi noi și nu spun doar o poveste în sine. Acolo unde cântă racii de Delia Owens este o astfel de poveste care m-a făcut să caut și să tot caut informații despre lumea bălților și a locuitorilor ei, iar păsările mi-au încântat ochii și sufletul cu frumusețea, iscusința și diversitatea lor.
Povestea principală se întinde – într-un crescendo – din 1952 până în 1970, urmărind-o pe Kya Clark de la vârsta de 6 ani și până la 25 de ani, când crește singură într-o cocioabă aflată în mlaștinile din Carolina de Nord, după ce a fost abandonată de familia ei. Învață din viața sălbatică din jurul ei, descoperind trucuri de camuflaj pentru a se sustrage autorităților – care dac-ar fi găsit-o ar fi dus-o într-un centru pentru minori – și dobândind abilități de vânătoare pentru a se hrăni și a prinde midii și pești pentru a le vinde negustorilor din orașul de dincolo de mlaștină.
E emoționant de citit descrierea acestor acte, când un copil abandonat luptă pentru supraviețuire într-un cadru atât de ostil și periculos și cu atât mai de neînțeles de vreme ce autoritățile știau de existența lui, el fiind chemat pentru a face școală.
Fiind o fetiță care cunoaște doar natura, toate punctele de referință ale ei provin din împrejurimile sale și din amintirile pe care le are legate de viața pe care a dus-o, pentru o perioadă scurtă de timp, într-o familie cu încă trei copii. Observă cu tenacitate că animalele și păsările mamă se întorc mereu la puiii lor ceea ce o determină să creadă că singurătatea ei din copilărie va fi temporară. Când, în adolescență, începe să atragă atenția a doi băieți din oraș, un tip Tate provenit dintr-o familie modestă din clasă muncitoare și un băiat arătos, Chase, ritualurile ei de întâlnire urmează un tipar al vietăților observate în natură.
Tate este un tânăr care se comportă cu multă răbdare și înțelegere față de ea, atrăgându-i atenția și totodată câștigându-i încrederea. O învață să citească și să scrie, asta pentru că ea nu mersese nici o zi la școală, o învață să socotească și îi adâncește interesul și pasiunea pentru studierea păsărilor și scoicilor în amănunt.
De asemenea, ea observă în mod crucial pericolele prădării în sălbăticie.
Autoarea începe romanul cu un prolog stabilit în 1969 în care un tânăr este găsit mort în mlaștină. Restul cărții se întrepătrunde între anchetă, în cadrul căreia martorii atestați o incriminează pe „fata mlaștinii” cu era denumită Kya de către oamenii din oraș și capitole descrise din tinerețea și vârsta adultă a Kyei.
Aprecind limitările fictive feroce fără vocabular sau abilități de viață, Owens oferă îndrumători pentru Kya. Drept urmare, tonul secțiunii centrale se simte uneori ca a unei young adult, întrucât Kya este instruită de o femeie înțeleaptă afro-americană în misterele bărbaților și ale menstruației.
– ‘Neața, donșoară Kya. Care-i baiu’, drăguță, ce-ai pățit?
Kya plecă și mai mult capul și bâmgui ceva ce mabel nu reuși să audă.
– Te poți da jos din barcă? Ori să vin io la tine?
Kya nu răspunse, așa că Mabel, care cântărea aproape o sută de ocale, își trecu un picior, apoi celălalt peste bordul ambarcațiunii celei mici, care scârțâi izbindu-se de stâlpul pontonului. Se așeză pe bâncuța din centru, având-o în față pe Kya, care stătea la pupă.
– Acuma zi-mi, copchilă, ce-ai pățit.
Își aplecară capetele, Kya începu să șoptească, apoi Mabel o apucă în brațe, strângând-o la pieptul generos și legănând-o.
La început, Kya se ținu tare, neînvățată cu îmbrățișările, însă asta n-o descurajă pe Mabel, așa că până la urmă fata se înmuie și se lăsă pradă confortului acelor pernuțe moi. Mabel se trase înapoi după o vreme, desfăcu punga de hârtie cafenie.
– Mi-am dat io seama că asta-i, așa că ți-am adus niște lucruri.
Apoi, în barcă, lângă prăvălie, Mabel îi povesti toate amănuntele Kyei.
– N-are de ce să-ți fie rușine, donsoară Kya. Nu-i vrun blestem. Cum zice oamenii: ăsta-i început de viață nouă și doar o femeie poa’ s-o facă. Eș’ femeie de-acuma, puiule. (pagina 135)
Kya este un personaj viu și original. Uneori, supraviețuirea ei în mod izolat se apropie de supereroism, dar autoarea înfățișează în mod convingător instinctele și calculele care o introduc și o scot pe Kya din dificultăți. Fără prea mult sentimentalism, există o linie emoțională puternică în dorința ei de a avea o „fărâmă de familie”. În timp ce înaintezi în poveste îți pui întrebarea dacă cu cumva Kya este o criminală, dar alungi imediat acest gând pentru că scriitoarea combină tensiunea ridicată cu detalii precise despre modul în care oamenii se îmbracă, vorbesc, trăiesc și mănâncă – studiile de caz din cartea ei sunt atât umane cât și naturale.
Deznodământul trebuie să-l aflați singuri că-i prea frumos să spun eu ce și cum.
Cât timp am citit cartea m-am gândit la cum trebuie să arate schițele pe care Kya le făcea penelor și scoicilor atunci când nu știa să scrie și dorea să eticheteze piesele pe care le adăuga colecției sale încât atunci când am terminat de citit romanul, am căutat printre cărțile de specialitate pe care le am în bibliotecă pentru a descoperi cum arată o parte dintre păsările menționate. Și ce-am descoperit m-a fericit.
Cărțile la care am apelat au fost Animale de la editura Rao
și fișele de la IMP, la secțiunea păsări.
Când m-a văzut copilul cu atâtea cărți și fișe înșirate, a fost și el curios. Așa că l-am poftit să răsfoim împreună.
O carte minunată pe care ați face bine să n-o ratați. Spor la citit!